ICCJ. Decizia nr. 414/2005. Contencios. îndreptare eroare materială. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 414/2005

Dosar nr. 1665/2004

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 30 iulie 2003, reclamantul F.J. a solicitat suspendarea executării dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, nr. 98/8700185 din 6 martie 2003 şi obligarea Autorităţii pentru Străini din cadrul Ministerului de Interne (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor), la prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României şi, pe cale de consecinţă, la revocarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului, nr. 98/870184/2003 şi suspendarea efectelor vizei de ieşire pe durata judecării cauzei.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că este cetăţean chinez şi a intrat legal în România, la 2 decembrie 2002, în scop de afaceri la SC X.C. SRL.

Mai arată că Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei al municipiului Bucureşti i-a prelungit viza de şedere în România, până la 5 martie 2003, că la 6 martie 2003 a solicitat o nouă prelungire a vizei de şedere, cerere ce i-a fost refuzată, emiţându-se dispoziţia de părăsire a teritoriului României, nr. 98/870184 din 6 martie 2003, pe care instanţa de judecată a menţinut-o şi că în prezent îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, pentru prelungirea dreptului de şedere în România.

Menţionează că a formulat o nouă cerere de prelungire a vizei, dar i s-a comunicat prin scrisoarea nr. 163281 din 17 iulie 2003, că se menţine măsura de limitare a dreptului de şedere, deoarece la data primei cereri nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor legale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere formulată de reclamant, respingând şi acţiunea pentru existenţa autorităţii lucrului judecat.

Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru suspendarea judecăţii, pentru că soluţionarea excepţiei autorităţii lucrului judecat nu depinde de modul de finalizare a procedurii reglementată de OG nr. 102/2000.

În ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, excepţie invocată de pârâtă, reţine că este întemeiată, deoarece între pricina soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 986 din 24 iunie 2003, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi cea aflată spre soluţionare, există identitate de obiect, părţi şi cauză.

Împotriva sentinţei civile nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, reclamantul F.J. a declarat recurs, înregistrat la 29 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, în cererea de recurs specificând că motivele de recurs urmează să le formuleze după comunicarea hotărârii recurate.

Abia la 12 noiembrie 2004, recurentul a depus la dosarul acestei instanţe, motivele de recurs, prin care critică sentinţa, pentru nelegalitate, susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit legea şi raportul juridic dedus judecăţii, făcând şi o greşită apreciere a unor probe administrate în cauză, iar asupra altora nici nu s-a pronunţat.

Recursul se va constata, ca fiind nul, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 301 din acelaşi cod.

Trebuie reţinut că sentinţa recurată este definitivă şi irevocabilă, conform prevederilor art. 82 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, astfel că aceasta nu se comunică părţilor din proces, aşa cum se desprinde din dispoziţiile art. 266 alin. (3) C. proc. civ.

Cum hotărârea contestată nu trebuia să fie comunicată recurentului, iar acesta a depus cererea de recurs la 29 noiembrie 2003, avea obligaţia ca motivarea recursului să o facă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., termen ce începea să curgă de la data depunerii cererii de recurs.

De altfel, este de neconceput ca o persoană, în situaţia recurentului, să nu aibă cunoştinţă de hotărârea motivată timp de peste un an de la data pronunţării acesteia, pentru a putea depune motivele de recurs.

Astfel fiind, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul, recursul declarat de F.J., împotriva sentinţei civile nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 414/2005. Contencios. îndreptare eroare materială. Recurs