ICCJ. Decizia nr. 4226/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la data de 18 ianuarie 2005, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 836 din 23 decembrie 2004 și a deciziei nr. 184983, emise de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

în motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 836 din 4 aprilie 2003, i-a fost recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Ulterior, prin hotărârea de revizuire nr. 836 din 14 octombrie 2004, pârâta i-a suspendat acordarea drepturilor compensatorii, însă, prin sentința civilă nr. 246 din 17 decembrie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, s-a dispus anularea respectivei hotărâri și menținerea hotărârii inițiale, de recunoaștere a drepturilor prevăzute de lege.

A mai arătat că, nesocotind hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, la data de 23 decembrie 2004, prin hotărârea contestată, Comisia de specialitate i-a respins cererea pentru acordarea drepturilor compensatorii, motivând, în mod greșit, că schimbarea domiciliului familiei, în luna septembrie 1944, din Cahul - Basarabia, în România nu a fost determinată de persecuții pe criterii etnice.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 37/2005 din 18 februarie 2005, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, potrivit hotărârii nr. 836 din 4 aprilie 2003.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Recurenta a susținut, în esență, că soluția primei instanțe este greșită, întrucât din actele depuse de către intimata-reclamantă, în sprijinul cererii sale, rezultă că tatăl acesteia și-a schimbat locul de muncă, din Cahul, la Râmnicu Vâlcea, în iulie 1943, contextul istoric nejustificând, la acel moment, teza refugiului din motive etnice.

Că, față de această împrejurare, declarațiile martorilor care susțin că intimata s-a refugiat în luna septembrie 1944, nu pot fi reale, acestea fiind și motivele pentru care, urmare unui control al Curții de Conturi, recurenta a fost determinată să-și revizuiască prima hotărâre de acordare a drepturilor.

Criticile formulate sunt neîntemeiate.

Din probele administrate în cauză, respectiv actele și declarațiile de martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că, împreună cu familia, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, Cahul - Basarabia, în România, de unde nu s-au mai întors.

în ceea ce privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile exercitate de către armatele sovietice, asupra populației române din Basarabia.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei, potrivit căreia schimbarea domiciliului a avut loc în 8 iulie 1943, așa cum reiese din carnetul de muncă al tatălui intimatei, U.D.

Așa cum a susținut și dovedit intimata, la acea dată, tatăl și-a schimbat numai locul de muncă, nu și domiciliul, familia sa, printre care și aceasta, rămânând în Basarabia, până în septembrie 1944, când, datorită ocupării zonei de către armatele sovietice, întreaga sa familie a fost nevoită să se refugieze la Călărași.

Faptul este confirmat și de certificatul emis la 31 august 1943, de către Primarul comunei Roșu din Cahul, care atestă prezența în localitate a mamei intimatei după data la care recurenta susține că familia ar fi părăsit zona.

în consecință, față de dovezile de la dosar, Curtea a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4226/2005. Contencios