ICCJ. Decizia nr. 4254/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4254/2005
Dosar nr. 1157/2005
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanţii D.I.D., T.M.V. şi R.I. au chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei, pentru ca instanţa să dispună anularea ordinelor emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a deciziei emise de Inspectoratul General al Poliţiei, reintegrarea reclamantului în funcţiile deţinute, obligarea pârâţilor la plata salariilor cuvenite în perioada scurtă de la destituire, până la încadrarea efectivă şi plata daunelor morale, solicitând suspendarea executării sancţiunilor aplicate, până la pronunţarea unei hotărâri în cauză.
În motivarea cererii au arătat faptul că nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, iar concluziile raportului întocmit de Corpul de Control al Inspectoratul General al Poliţiei nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantului. Se mai arată faptul că a fost aplicată sancţiunea cea mai gravă, fără să se ţină seama de rezultatele profesionale anterioare aplicării sancţiunii.
Curtea de Apel Târgul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 52 din 14 februarie 2005, a respins acţiunea formulată, reţinând, în esenţă, faptul că au fost respectate întocmai dispoziţiile legale cu privire la cercetarea prealabilă, raportul Corpului de Control a fost citit în şedinţa din 12 mai 2004 a Consiliului Superior de Disciplină şi constituie referatul de cercetare prealabilă, iar sancţiunea aplicată a avut în vedere abaterile săvârşite şi natura acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, recurenţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Au arătat că abaterile săvârşite sunt prescrise şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la această excepţie, că instanţa a confundat obiectul cauzei depăşind limitele învestirii, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea, precum şi faptul că nu au fost avute în vedere probele administrate (declaraţiile autentificate ale martorilor) şi nu s-a pronunţat cu privire la suspendarea actelor solicitată prin cererea introductivă.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul formulat pentru considerentele ce urmează:
Din materialul probator existent la dosar a rezultat faptul că în urma controlului efectuat de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost întocmit raportul din 24 martie 2004, prin care s-a propus destituirea reclamantului din funcţiile deţinute.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute în art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, raportul întocmit de Corpul de Control, la data de 24 martie 2004, a constituit referat de cercetare prealabilă şi a fost sesizat Consiliul Superior de Disciplină.
Consiliul Superior de Disciplină organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în componenţa stabilită conform dispoziţiei nr. 209 din 14 aprilie 2004, a propus, după audierea recurenţilor-reclamanţi şi primirea rapoartelor de la aceştia, sancţiuni disciplinare individualizate pentru fiecare recurent în parte, altele decât destituirea din funcţie.
Având în vedere dispoziţiile prevăzute în art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a considerat sancţiunile propuse, insuficiente, în raport cu gravitatea faptelor reţinute şi a hotărât ca sancţiunea aplicată recurenţilor-reclamanţi să fie maximă, şi anume, destituirea din funcţie, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002, sancţiune care a fost aplicată reclamanţilor, şi asupra căreia instanţa nu poate interveni prin modificarea sancţiunilor aplicate, aşa cum pretind recurenţii-reclamanţi.
Acest drept aparţine numai unităţii angajatoare care are libertatea de a aprecia şi de a sancţiona activitatea angajatului său.
Instanţa, chemată a soluţia litigiul apărut, verifică şi, în final, decide, dacă au fost respectate dispoziţiile legale la emiterea ordinelor şi dacă au fost respectate etapele cercetării prealabile, obligatorie în acest caz.
Curtea, analizând situaţia de fapt reţinută, a constatat că pârâţii au respectat dispoziţiile legii speciale şi au aplicat sancţiunea pe care au considerat-o, în acord cu faptele recurenţilor-reclamanţi.
Nefiind nici un motiv de nulitate, Curtea urmează să menţină hotărârea instanţei de fond, cu această motivare.
Curtea va respinge critica formulată de recurenţi, cu privire la prescrierea faptelor săvârşite, întrucât a constatat faptul că ordinele prin care au fost destituiţi din funcţiile deţinute, au fost emise cu respectarea termenului prevăzut de art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002.
De asemenea, va fi respinsă şi critica cu privire la nepronunţarea pe cererea de suspendare formulată, întrucât din actele dosarului rezultă faptul că la termenul din 17 decembrie 2004, curtea de apel a constatat lipsă de procedură şi a amânat soluţionarea cererii de suspendare, pentru termenul din 31 ianuarie 2005, termen la care părţile au pus concluzii pe fondul cauzei, pricina rămânând în pronunţare.
Având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 9 teza finală din Legea nr. 29/1990 (legea aplicabilă la data introducerii acţiunii formulate de reclamanţi), instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii, or la termenul din 31 ianuarie 2005, cauza a fost reţinută pentru soluţionare, ceea ce înseamnă că instanţa de fond a procedat corect.
Toate criticile formulate de recurenţi, Curtea le găseşte neîntemeiate, motiv pentru care va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.I.D., T.M.V. şi R.I., împotriva sentinţei civile nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4252/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 4255/2005. Contencios → |
|---|
