ICCJ. Decizia nr. 4250/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4250/2005
Dosar nr. 383/2005
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi trimisă prin declinare de competenţă, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC B.S. SA Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pârâţii Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi SC A. SA Drobeta Turnu Severin, solicitând ca instanţa să dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 0563, eliberat la 23 iunie 1993, de primul pârât, pentru pârâta nr. II.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că nelegal s-a cuprins în certificat, şi suprafaţa de 2.450 mp teren, care este proprietatea sa, teren pe care se află calea ferată industrială folosită de reclamantă în mod continuu şi sub nume de proprietar, de peste 100 de ani.
Mai arată că terenul în discuţie străbate incinta SC A. SA şi că din eroare şi prin fraudă a fost inclus în certificat, cu toate că reclamanta este proprietarul acestuia, ca şi a căii ferate pe care a construit-o.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 323 din 1 noiembrie 2002, a respins acţiunea, ca prescrisă, reţinând că reclamanta a luat cunoştinţă despre existenţa certificatului contestat, în cursul anului 1995.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 536 din 10 februarie 2004, prin care s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Piteşti, reţinându-se că nu este prescris dreptul la acţiune.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 149/F-C din 17 decembrie 2004, prin care a respins acţiunea, ca nefondată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamanta nu face dovada că i-a fost încălcat un drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, nefăcând dovada că este proprietarul terenului, calitate pe care a pretins-o, dar nu face dovada nici a unui interes legitim în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Reţine că reclamanta nu poate pretinde că a dobândit terenul prin uzucapiune, pentru că i s-a respins acţiunea în constatarea uzucapiunii, nu a primit terenul în administrare directă, terenul nu se afla în patrimoniul său la data reorganizării ca societate comercială şi nici nu deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru acesta, spre a putea fi considerată proprietar al terenului.
Mai reţine că avizul dat de O.C.O.T. Argeş este un act premergător emiterii certificatului, care nu mai putea fi retras după emiterea acestuia, iar revocarea lui ulterioară nu mai are relevanţă juridică, însă nici nu s-a dovedit că ar fi un act ilegal.
Reclamanta a declarat recurs şi împotriva acestei sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate.
Susţine că a făcut dovada dreptului de proprietate şi evoluţia regimului juridic al terenului în discuţie prin precizările formulate, prin înscrisurile depuse la dosar şi prin punctul de vedere al expertului consilier, care a stabilit că suprafaţa de 2115 mp se suprapune, atât pe certificatul său de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, cât şi pe cel al SC A. SA.
Mai susţine că a făcut dovada cel puţin a unui interes legitim, prin aceea că a construit calea ferată şi a utilizat-o în derularea procesului de producţie.
Menţionează că sentinţa este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 463, art. 468, art. 469 alin. (1) şi art. 470 C. civ., conform cărora, atât calea ferată, cât şi terenul trebuie să aparţină aceluiaşi patrimoniu.
Consideră că instanţa nu a ţinut cont că este vorba de o cale ferată conectată la reţeaua de cale ferată naţională şi din acest motiv are un regim juridic special, prevăzut de art. 8 din OUG nr. 12/1998.
Arată şi că prima instanţă nu a observat că întreaga procedură de emitere a certificatului a fost viciată, deoarece avizul O.C.O.T. a fost viciat.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauză), „Orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Corect a reţinut instanţa de fond, că recurenta nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege, în favoarea sa, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, dar şi că nu a dovedit nici că ar fi fost vătămată într-un interes legitim.
Pretinsa uzucapiune a terenului de către reclamantă, nu poate fi reţinută, pentru că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, (sentinţa civilă nr. 3110/1999, a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin), dată în contradictoriu cu SC A. SA, s-a constatat că SC A. SA este proprietara căii ferate situată pe terenul proprietatea sa, menţionat în certificatul seria M.07 nr. 0564 din 4 mai 1993 (cel în discuţie în cauza de faţă).
Din procesul-verbal încheiat la 1 decembrie 1966, între C.A.P. Cerneţi şi Baza de Aprovizionare a C.A.P. - urilor (din care provine intimata SC A. SA), rezultă că C.A.P. Cerneţi a predat în proprietate Bazei de Aprovizionare a C.A.P. - urilor, suprafaţa de 39.700 mp. Aceeaşi împrejurare rezultă şi din procesul-verbal încheiat la 10 februarie 1967, în Adunarea Generală a Delegaţilor C.A.P. Cerneţi.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul B.P. reiese că pretinsa cale ferată, pentru care recurenta a obţinut autorizaţie de construcţie în anul 1945, nu este una şi aceeaşi cu calea ferată invocată de aceasta.
Mai rezultă că se află calea ferată pe terenul în suprafaţă de 39.7000 mp, primit de la C.A.P. Cerneţi, conform schiţei depusă la dosar şi că acest teren îi este necesar intimatei SC A. SA. pentru realizarea obiectului de activitate, iar prin anularea certificatului contestat s-ar perturba semnificativ activitatea acesteia.
Justificat. instanţa de fond nu a reţinut punctul de vedere al expertului consilier al recurentei-reclamante, acesta fiind în contradicţie cu materialul probator aflat la dosar, din care rezultă indiscutabil că terenul în discuţie este proprietatea SC A. SA, nu a recurentei.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei, că sentinţa s-ar fi pronunţat cu încălcarea prevederilor art. 468, 469 şi 470 C. civ., pentru că aceasta nu dovedeşte că este constructorul şi proprietarul căii ferate situată pe terenul în discuţie şi chiar, ipotetic, dacă ar fi aşa, terenul este fondul dominant, iar bunul ridicat pe acest teren este de presupus că aparţine proprietarului terenului, până la proba contrarie.
Însă, recurenta nu a făcut dovada că este proprietarul construcţiei (calea ferată) şi cu atât mai mult, nu a dovedit nici că este proprietar al terenului pe care se află calea ferată respectivă.
Calea ferată pretinsă de recurentă este o cale ferată uzinală, cu un regim juridic diferit de cel invocat de recurentă, fiind inaplicabile prevederile art. 8 din OUG nr. 12/1998, invocată de aceasta.
Chiar dacă avizul O.C.O.T. Mehedinţi, dat anterior emiterii certificatului, a fost apoi infirmat, emitentul certificatului a avut în vedere întreaga documentaţie ce i s-a prezentat, dar, aşa cum reţine şi instanţa de fond, nu s-a dovedit că acest aviz ar fi fost ilegal, din adresa O.C.O.T. Mehedinţi către recurentă rezultând că nu s-au avut iniţial în vedere documentele depuse ulterior de aceasta.
Pentru toate considerentele menţionate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.S. SA Drobeta Turnu Severin împotriva sentinţei civile nr. 149/F-C din 17 decembrie 2004, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4202/2005. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 4251/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
