ICCJ. Decizia nr. 4252/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4252/2005
Dosar nr. 61/2005
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 decembrie 2002, F.T.C.C. F. Bihor a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 970/2002, prin care s-a dispus atestarea domeniului public al judeţului Bihor, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bihor.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că o serie de bunuri au fost trecute nelegal între bunurile aparţinând domeniului public, când în realitate, acestea sunt proprietatea reclamantei sau a cooperativelor de consum asociate la reclamantă.
Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acţiunea să fie respinsă ca nefondată, susţinând că prin hotărâre nu se creează drepturi noi, ea fiind un act de inventariere a bunurilor aparţinând domeniului public.
Printr-o cerere separată, Guvernul României a solicitat introducerea în cauză a autorităţilor administraţiei locale din localităţile Abram, Aştileu, Căbeşti, Căpâlna, Ceica, Cîmpani, Cociuba Mare, Cristioru de Jos, Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Lazuri de Beiuş, Nojorid, Pietroasa, Remetea, Şimian, Sânmartin, Sîrbi, Suncuiuş, Suplacu de Barcău, Tarcea, Tânteu şi ChiŞIaz, cerere admisă de instanţă.
Acţiunea a fost respinsă de Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 111/CA/2003 - P din 10 martie 2003, reţinând că hotărârea contestată nu este un act constitutiv sau translativ al dreptului de proprietate, nu lezează un eventual drept de proprietate al reclamantei.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 961 din 5 martie 2004, prin care s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, reţinându-se că HG nr. 970/2002 constituie un act administrativ de autoritate, fiind expresia manifestării unilaterale de voinţă a Guvernului, în calitate de administrator general al domeniului public, act ce poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa nr. 480/CA/2004 - P.I. din 22 noiembrie 2004, prin care a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, dispunând anularea parţială a HG nr. 970/2002, în ceea ce priveşte imobilele înscrise în Anexa nr. 13 - poziţia 142; Anexa nr. 28 - poziţiile 47, 48, 53, 61 şi 65; Anexa nr. 32 - poziţia 119; Anexa nr. 38 - poziţiile 27, 28 şi 45; Anexa nr. 41 - poziţiile 44 şi 47; Anexa nr. 51 - poziţiile 115, 117 şi 119; Anexa nr. 52 - poziţiile 88 - 92; Anexa nr. 53 - poziţiile 50, 79 şi 80; Anexa nr. 55 - poziţiile 49 şi 50; Anexa nr. 64 - poziţia 97; Anexa nr. 60 - poziţiile 88, 89, 90 şi 97; Anexa nr. 77 - poziţia 175; Anexa nr. 79 - poziţiile 94 şi 95; Anexa nr. 85 - poziţiile 90, 91, 92 şi 113; Anexa nr. 81 - poziţiile 77, 78 şi 79; Anexa nr. 86 - poziţiile 159 şi 164; Anexa nr. 88 - poziţiile 84, 85 şi 86.
De asemenea, s-a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind anularea poziţiei 44 din Anexa nr. 38 a HG nr. 970/2002, referitoare la spaţiul din comuna Cîmpani, satul Hărşeşti, s-au respins ca introduse de persoane fără calitate procesuală activă, cererile de intervenţie în interes propriu formulate de Consiliile locale Abram, Căpâlna, Nojorid, Cociuba Mare, ChiŞIaz şi Şimian, s-au respins ca nefondate, cererea de intervenţie în interesul Guvernului, formulată de Ministerul Administraţiei Publice şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenientele Consiliile locale Aştileu, Căbeşti, Ceica, Câmpani, Cristioru de Jos, Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Lazuri de Beiuş, Remetea, Sânmartin, Sîrbi, Suncuiuş, Suplacu de Barcău, Tarcea, Tânteu şi Pietroasa şi au fost obligaţi pârâtul şi intervenienţii să plătească reclamantei, suma de 51.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamanta a făcut dovada cu extrasele de C.F. că este proprietara a 9 magazine săteşti situate în comuna Holod, sat Vintere (Anexa nr. 52 - poziţia 88), comuna Lazuri de Beiuş, sat Cusuiuş (Anexa nr. 55 - poziţia 49) şi sat Hinchiriş (Anexa nr. 55 - poziţia 50), comuna Remetea, sat Pietroasa (Anexa nr. 69 - poziţia 88), sat Drăgoteni (Anexa nr. 69 - poziţia 89), sat Şoimuş (Anexa nr. 69 - poziţia 90) şi Remetea parter bloc (Anexa nr. 69 - poziţia 97), comuna Sânmartin, sat Cihei (Anexa nr. 77 - poziţia 175) şi comuna Suncuiuş, sat Lesiana (Anexa nr. 85 - poziţia 113).
În ce priveşte alte spaţii situate în comuna Aştileu, sat Călatea, comuna Cîmpani, parter bloc Cîmpani şi sat Valea de Sus, comuna Cristioru de Jos, comuna Hidişelu de Sus, comuna Holod, satele Lupoaia şi Hodiş, comuna Husasău de Tinca, satele Husasău de Tinca şi Oşand, comuna Pietroasa, comuna Sîrbi, comuna Suncuiuş, sat Bâlnaca, comuna Tarcea, sat Galoş Petreu şi comuna Tăuteu, satele Tănteu şi Cintelec, consideră că s-au depus la dosar, decizii de atribuire a terenului, în vederea construirii spaţiilor în discuţie, autorizaţii de construire, procese-verbale de recepţie a lucrărilor şi declaraţii de impunere anuală asupra spaţiilor, acte care confirmă existenţa unui drept de proprietate extratabulară.
Mai reţine că în privinţa celorlalte 21 spaţii situate în comunele Căbeşti, Ceica Câmpani, Cristioru de Jos, Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Sîrbi, Suncuiuş, Suplacu de Barcău, Tarcea şi Tânteu, reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar, calitate recunoscută de autorităţile locale, prin acceptarea declaraţiilor de impunere anuală şi încasarea impozitelor şi taxelor locale aferente acestor spaţii.
Reţine şi că toate bunurile în discuţie se află în proprietatea tabulară sau extratabulară a reclamantei şi cooperativelor de consum asociate, ca proprietate privată de grup, intervenientele în interes propriu şi pârâtul nefăcând dovada că bunurile înscrise în inventare sunt proprietatea comunelor respective, bunuri care nu fac parte din categoria celor care se încadrează în domeniul public de interes local prevăzute în anexa la Legea nr. 213/1998.
Referitor la cererile de intervenţie în interes propriu ale intervenientelor Consiliile locale Abram, Căpâlna, Nojorid, Cociuba Mare, ChiŞIaz şi Şimian, consideră că nu au calitate procesuală, pentru că reclamanta nu a solicitat anularea hotărârii în privinţa bunurilor înscrise de acestea, în domeniul public local, iar celelalte cereri de intervenţie se resping ca nefondate, ca urmare a admiterii acţiunii.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâtul Guvernul României şi intervenientele Consiliile locale ale comunelor Suplacu de Barcău, Hidişelu de Sus, Aştileu, Sîrbi, Cristioru de Jos, Remetea, Pietroasa şi Primăria Suncuiuş.
Deoarece Consiliile locale ale comunelor Suplacu de Barcău, Aştileu, Pietroasa, Hidişelu de Sus şi Cristioru de Jos, precum Primăria comunei Suncuiuş nu au timbrat cererile de recurs, astfel cum prevede art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. (1) din OG nr. 32/1995, se impune ca acestea să fie anulate ca netimbrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995.
Guvernul României critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, considerând că nelegal, instanţa n-a reţinut că hotărârile consiliilor locale sunt acte administrative de sine stătătoare, acte cenzurabile de către instanţele de contencios administrativ şi era necesar a se verifica legalitatea acestora, anterior introducerii acţiunii de faţă, hotărârile consiliilor locale rămânând executorii şi producătoare de efecte juridice.
Susţine că hotărârile Guvernului, de atestare a domeniului public local, nu au efect constitutiv de drept de proprietate, hotărârile consiliilor locale fiindu-i opozabile şi Guvernului, iar hotărârea de guvern doar atestă regimul juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale.
Menţionează că pentru fiecare imobil în discuţie trebuia indicat actul prin care instanţa consideră că reclamanta face dovada dreptului de proprietate, nefiind suficientă indicarea generică a unor acte.
Consiliul Local al comunei Sârbi susţine că magazinul sătesc din Fegernic e proprietatea sa, fiind preluat de la fostul C.A.P. Fegernic, în care C.C. Ciuhoi este chiriaşă, iar magazinul sătesc Sârbi este proprietatea sa tabulară, construcţia fiind ridicată de locuitorii acestui sat.
Consiliul Local al comunei Remetea consideră că instanţa a anulat greşit, parţial HG nr. 970/2002, fără să fie desfiinţate anterior hotărârile consiliilor locale, prin care au fost cuprinse în domeniul public local, bunurile în discuţie şi că instanţa a reţinut eronat calitatea sa procesuală de intervenientă, când în realitate, cererea de intervenţie avea ca scop respingerea acţiunii şi menţinerea hotărârii Guvernului.
Susţine că imobilele pe care le-a cuprins în domeniul public al comunei, s-au construit cu contribuţia exclusivă în bani şi în muncă a locuitorilor acestei comune.
Intimata F. Bihor a depus la dosar, întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului Guvernului României, pentru necuprinderea în cererea de recurs, a menţiunilor prevăzute de art. 3021 lit. a) C. proc. civ.
În ce priveşte cererile de recurs formulate de consiliile locale, solicită a fi respinse ca nefondate, pe considerentul că cererile de intervenţie în interes propriu sunt inadmisibile în procedura contenciosului administrativ.
Susţine că recursul Guvernului României este şi nefundat, pentru că hotărârile consiliilor locale nu îi sunt opozabile, de care nici nu a avut cunoştinţă până la atacarea hotărârii Guvernului, dar aceste hotărâri nu pot produce efecte juridice decât după atestarea lor prin hotărârea Guvernului, hotărâre prin care se schimbă regimul juridic al bunurilor, creându-se un drept de proprietate publică al unităţilor administrativ-teritoriale, asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea privată a cooperaţiei de consum.
Consideră că şi recursurile consiliilor locale sunt nefondate, pentru că, chiar dacă o parte din spaţii s-au construit în parte şi cu muncă voluntară sau sume de bani din partea locuitorilor comunelor respective, aceştia au calitatea de membri ai cooperativelor de consum, pentru care au primit în schimb un anumit număr de părţi sociale.
Excepţia privitoare la nulitatea recursului declarat de Guvernul României, excepţie invocată de intimata F. Bihor, în întâmpinare, nu poate fi reţinută, deoarece prin Decizia nr. 176/2005 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că dispoziţiile art. 302 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. (invocate de aceasta), sunt neconstituţionale, în ce priveşte sancţionarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în conţinutul cererii de recurs, elementele menţionate în acest text de lege.
Cererile de recurs promovate de Guvernul României, Consiliul Local al comunei Sârbi şi Consiliul Local al comunei Remetea se vor analiza împreună, pentru că o mare parte din motivele invocate de acestea sunt similare.
Referitor la susţinerea că trebuiau atacate întâi hotărârile consiliilor locale, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al localităţilor respective, inventar întocmit de comisiile special constituite în acest scop, ea nu poate fi primită.
Hotărârea Guvernului este actul cu forţă juridică superioară faţă de hotărârile consiliilor locale, pentru că prin aceasta se atestă domeniul public al judeţului şi localităţilor din cadrul judeţului Bihor, în hotărârea Guvernului putând fi cuprinse numai parţial bunurile menţionate în inventare, ca bunuri ce fac parte din domeniul public, inventare însuşite de consiliile locale, prin hotărâri.
De aceea, se reţine că hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci un act administrativ emis de o autoritate publică centrală care în final decide dacă un anumit bun face parte din domeniul public.
Hotărârea Guvernului priveşte regimul juridic al bunurilor ce constituie domeniul public al unei anume unităţi administrativ-teritoriale şi nu constituie numai o simplă atestare a acestui regim, astfel că intimata-reclamantă, ca reprezentantă legală a cooperativelor asociate la aceasta, era îndrituită să ceară cenzurarea hotărârii în discuţie, considerând că pe nedrept cooperativele respective au fost deposedate de construcţiile asupra cărora pretind că au un drept de proprietate.
Deoarece prin acţiunea de faţă s-a solicitat anularea parţială a HG nr. 970/2002, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, emitentul acestui act administrativ este răspunzător de legalitatea lui, nu celelalte autorităţi administrative ce au emis actele ce au stat la baza adoptării acestei hotărâri.
Susţinerea recurentului Guvernului României, că nu s-a indicat pentru fiecare imobil, actul prin care instanţa a considerat că se face dovada de către intimata-reclamantă, a dreptului de proprietate al cooperativelor, asupra bunurilor pretinse, este în parte întemeiată, urmând ca prin această decizie să se completeze motivarea sentinţei în acest sens.
Astfel, conform procesului-verbal din 26 ianuarie 1978, C.C. Căbeşti a cumpărat, pentru C.C. din satul Gârbeşti, o casă de locuit şi un grajd şi e proprietar pentru imobilul din Şoimuş şi magazinul sătesc din Drăgoteni.
De asemenea, C.C. Suplacu de Barcău este înregistrată în C.F., cu imobilul pentru care a făcut şi dovada achitării impozitului pe clădiri. Pentru C.C. Tăuteu există Decizia fostului Consiliu popular judeţean din anul 1968, de atribuire a terenului în folosinţă, precum şi autorizaţia pentru ridicarea construcţiei şi declaraţia de impozit pe clădiri.
Pentru C.C. Şuncuiuş se prezintă procesul-verbal de recepţie preliminară a sediului cooperativei, iar pentru C.C. Sârbi există la dosar, decizie de atribuire a terenului şi procesul-verbal de recepţie definitivă a construcţiei.
Pentru C.C. Cristioru de Jos s-a prezentat extras de pe C.F., de unde rezultă că imobilul - cârciumă este înregistrat la 22 iunie 2004, ca fiind proprietatea Asociaţiei F.U.
C.C. Tarcea are decizie de atribuire a terenului în folosinţă, din anul 1971, iar pentru C.C. Câmpani se prezintă dovada contribuţiei la construirea blocului de locuinţe în care se află şi C.C. Beiuş.
În ce priveşte spaţiile ocupate de C.C. Hidişelu de Sus, Holod şi Ceica, nelegal, Consiliile locale respective s-au înscris în C.F., ca proprietare ale acestora după data introducerii acţiunii de faţă, în timp ce procesul era pe rolul instanţelor, chiar şi în cursul anului 2004.
Susţinerea recurenţilor, că unele imobile s-au ridicat prin contribuţia voluntară, în muncă şi bani, de către locuitorii unor comune şi din acest motiv, spaţiile respective reprezintă bunuri ce fac parte din domeniul public al acestor comune, nu poate fi reţinută, pentru că, chiar dacă pentru unele a existat şi contribuţia locuitorilor, aceştia au devenit membri cooperatori şi au dobândit cote părţi sociale în cadrul cooperativelor respective.
Este neîntemeiată şi susţinerea Consiliului Local al comunei Remetea că s-ar fi reţinut greşit de către instanţă de fond, calitatea sa procesuală de intervenientă în interes propriu, nu ca intervenientă în scopul respingerii acţiunii, deoarece este irelevantă în soluţionarea cauzei, calitatea acestuia, de intervenient în interes propriu sau în interesul Guvernului, din moment ce punctul de vedere susţinut de acesta, ca şi cel al Guvernului României, nu au fost confirmate de către instanţa de fond şi nici nu sunt însuşite de către această instanţă.
Astfel fiind, cum hotărârea instanţei de fond se constată că este legală şi temeinică, urmează ca cele 3 recursuri să fie respinse ca nefondate, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursurile declarate de Consiliul Local al comunei Aştileu, Consiliul Local al comunei Cristioru de Jos, Consiliul Local al comunei Hidişelu de Sus, Consiliul Local al comunei Pietroasa, Consiliul Local al comunei Suplacu de Barcău şi Primăria comunei Suncuiuş, împotriva sentinţei civile nr. 480/CA/2004 – P.I. din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca netimbrate.
Respinge recursurile declarate de Guvernul României, Consiliul Local Sîrbi şi Consiliul Local Remetea, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Obligă recurenţii, în solidar, să plătească intimatei F. Bihor, suma de 4.302.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4251/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4254/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
