ICCJ. Decizia nr. 4368/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 18 noiembrie 2003 (rejudecare), reclamanta A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 4503 din 17 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, între care copii ale actelor de stare civilă, precum și declarațiile autentice ale unor martori, din care rezultă că în septembrie 1940, reclamanta a fost evacuată, împreună cu familia sa, din imobilul din Satu Mare în care aceștia locuiau.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că situația reclamantei nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, părăsirea domiciliului neavând loc ca urmare a persecuțiilor etnice.
Prin sentința civilă nr. 135/CA/2005 - P.I. din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat hotărârea emisă de pârâtă, recunoscând reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că în septembrie 1940, reclamanta și familia sa au fot evacuați din imobilul în care aceștia locuiau, situat în localitatea Satu Mare, evacuarea fiind făcută de către fostul proprietar maghiar al imobilului, fără restituirea prețului.
împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, față de împrejurarea că părăsirea domiciliului de către intimata-reclamantă nu a fost consecința unor persecuții etnice la care aceasta ar fi fost supusă de regimul sub autoritatea căruia se afla localitatea Satu Mare la acea vreme.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. g) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost evacuată din locuința pe care o deținea.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanei care, în perioada precizată, din motive etnice, a suferit persecuții materializate sub forma evacuării din locuința pe care o deținea. Este, așadar, necesar ca evacuarea persoanei din locuința sa să fi fost făcută pe criterii etnice.
Or, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, precum și din susținerile intimatei-reclamante, făcute pe tot cursul procesului, inclusiv în fața înaltei Curți, evacuarea acesteia și a familiei sale din locuința situată în Satu Mare a fost făcută de către fostul proprietar al imobilului, iar nu de către autoritățile administrative care exercitau puterea la acea vreme în localitatea Satu Mare, neavând, așadar, ca temei, criterii de natură etnică.
Cum evacuarea din locuință a intimatei-reclamante și a familiei sale nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra lor, în mod greșit instanța de fond a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, acordându-i drepturile compensatorii prevăzute de acest act normativ.
Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care sentința atacată a fost casată și, pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4369/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4367/2005. Contencios → |
|---|
