ICCJ. Decizia nr. 4369/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 14079/1268 din 16 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, din care rezultă că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, în România, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Prin sentința civilă nr. 482 din 21 martie 2005, reținând că reclamanta a făcut dovada situației prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 3 aprilie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2004.
împotriva acestei soluții, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 3041C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că este netemeinică și nelegală, față de împrejurarea că intimata-reclamantă s-a născut ulterior, la mai mult de 300 de zile de la data strămutării părinților săi; în acest sens, recurenta-pârâtă a invocat adresa Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, care exclude de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, persoanele născute după strămutarea părinților lor.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele invocate de recurentă, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
în conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din conținutul textului de lege mai sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație, cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
în cauză, rezultă din actele dosarului și este necontestat că părinții intimatei-reclamante au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, fiind strămutați din Cadrilater (Bulgaria), în România, în luna septembrie 1940.
Cum intimata-reclamantă s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 3 aprilie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.
Adresa Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, invocată de recurenta-pârâtă, potrivit căreia, de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de vedere al instituției emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.
Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4361/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4368/2005. Contencios → |
|---|
