ICCJ. Decizia nr. 4615/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 3459 din 21 iunie 2005, reclamantul M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16210 din 17 februarie 2005 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 297 din 5 mai 2005, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 16210 din 17 februarie 2005, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2004.
în motivarea soluției s-a reținut că motivul părăsirii domiciliului a fost de natură etnică, întrucât în urma ocupării Ardealului de Nord, populația rămasă acolo a fost integrată Statului maghiar.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că declarațiile martorilor reclamantului sunt contradictorii și neconcordante, pentru dovedirea calității acestuia, de persoană persecutată din motive etnice.
Examinând cauza, în raport cu motivul invocat, precum și potrivit art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este fondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că probele depuse de reclamant pentru susținerea acțiunii, sunt contradictorii și nu confirmă în mod neechivoc, îndeplinirea condițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, martorii P.I. din satul Lunca Vișagului și I.P. din satul Lunca Vișagului, susțin că refugiul reclamantului a început în luna martie 1941, iar martorul L.G. declară că respectivul refugiu a început în luna martie 1942. De reținut că, nici unul din cei doi martori P.I. nu menționează data și locul nașterii fiecăruia dintre ei.
Față de contradicțiile din declarațiile martorilor, instanța trebuia, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, respectiv să dispună completarea materialului probatoriu, în sensul lămuririi sau înlăturării contradicțiilor.
Neprocedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă, în condițiile art. 304 C. proc. civ., astfel că recursul a fost admis, a fost casată hotărârea atacată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4613/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4618/2005. Contencios → |
|---|
