ICCJ. Decizia nr. 4613/2005. Contencios

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 4641 din 21 aprilie 2005, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16775 din 14 martie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 303 din 9 mai 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 16775 din 14 martie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată pentru perioada 6 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2005.

în motivarea soluției s-a reținut că, întrucât reclamantul s-a născut în timpul refugiului părinților săi, acesta a dobândit de la data nașterii, statutul de persoană refugiată, fiind îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că, întrucât reclamantul s-a născut la Turda, nu a suferit persecuții etnice, întrucât localitatea se afla sub autoritatea Statului român.

Examinând cauza, în raport cu motivul invocat, precum și potrivit art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 6 martie 1944, în localitatea Turda, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile instaurate, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a refugiului.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.

în consecință, soluția adoptată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, a fost respins.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4613/2005. Contencios