ICCJ. Decizia nr. 6001/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 880 din 11 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.N. î.F. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, privind anularea deciziei nr. 55 din 28 februarie 2003, emisă de pârât.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Situația analizată de organul de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la managementul programului ROMAG’98, nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001, controlul efectuat vizând modalitatea în care societatea reclamantă a respectat dispozițiile Legii nr. 81/1999 privind datoria publică. Astfel, soluția dată la pct. 2 din decizia contestată, este legală.
S-au apreciat, ca nefondate, susținerile reclamantei privind pct. 3 din actul atacat, Ministerul Finanțelor Publice procedând în conformitate cu dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001, prin măsura suspendării soluționării contestației împotriva procesului-verbal de control din 14 octombrie 2002, până la soluționarea laturii penale.
Argumentele reclamantei privind pct. 4 din decizia nr. 55/2003, nu au fost primite, față de normele în materie, care reglementează T.V.A., respectiv art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000, în vigoare la data controlului, astfel că pentru livrările de bunuri și/sau prestări servicii cu plata în rate, obligația de plată T.V.A. intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
împrejurarea că reclamanta nu a recuperat de la beneficiari, sumele datorate de utilizatorii finali, nu o absolvă pe aceasta de obligația înregistrării cheltuielilor în contabilitate și de aceea nu au fost reținute apărările reclamantei, privind cheltuielile legate de achiziționarea și, respectiv, vânzarea pachetelor agricole corespunzătoare programului ROMAG’98.
S-a apreciat că în mod corect, Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca rămasă fără obiect, contestația împotriva constatărilor menționate la pct. 1 al deciziei nr. 55/2003.
Au fost înlăturate, ca neconcludente, și susținerile reclamantei, raportate la O.U.G. nr. 42/2003, privind preluarea de către A.V.A.B., a creanței statului provenită din executarea garanției emisă pentru împrumutul extern acordat reclamantei.
în termen legal, împotriva noii menționate sentințe a declarat recurs, reclamanta S.N. î.F. SA București.
Subliniind că își însușește considerentele instanței de fond, referitoare la pct. 1, 2 și 3 din decizia nr. 55 din 28 februarie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice, recurenta a arătat că în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită reconsiderarea aspectelor ce au făcut obiectul pct. 4 și 5 din decizia contestată, din acest punct de vedere soluția fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, recurenta a arătat că nu s-a ținut seama de măsurile dispuse, ulterior emiterii deciziei Ministerului Finanțelor Publice, de către Guvernul României, prin O.U.G. nr. 42/2003, instanța raportându-se doar la actele normative în vigoare la data emiterii deciziei. Contractele de vânzare-cumpărare a pachetelor agricole cuprinse în Programul ROMAG’98, au fost reziliate, iar creanțele pe care le datora recurenta, către Ministerul Finanțelor Publice, reprezentând c/val bunurilor vândute, cât și T.V.A. aferente, au fost preluate de A.V.A.B. și acesta urma să le valorifice. în acest context recurenta a considerat prin soluția dată de Ministerul Finanțelor Publice, la pct. 4 din decizia nr. 55/2003, se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a statului.
Nerealizând venituri aferente contractelor mai sus arătate, recurenta a precizat că nu putea să evidențieze aceste venituri în contabilitate și de aceea, în opinia sa, este nelegală și soluția de la pct. 5 al deciziei Ministerului Finanțelor Publice.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a contestat motivele de recurs și a solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței pronunțate de Curtea de Apel București.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor aduse de recurentă, care vizează dezlegarea dată cererii de anulare a pct. 4 și 5 din decizia nr. 55/2003, a Ministerului Finanțelor Publice, dar și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței civile nr. 880/2003.
în mod corect, Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca neîntemeiată, contestația societății recurente, pentru capătul de cerere privind măsura înregistrării veniturilor și cheltuielilor aferente contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate și colectării T.V.A. aferentă ratelor din contractele respective.
Probele administrate în cauză au dovedit că la data controlului (14 octombrie 2002), S.N. î.F. SA nu avea înregistrate în evidențele contabile, veniturile realizate din contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate a pachetelor de utilaje agricole și nici T.V.A. pentru ratele aferente acelor contracte. De altfel, lipsa unei astfel de evidențe nu este contestată de recurentă.
Argumentele susținute, atât prin acțiune, cât și prin cererea de recurs, sub acest aspect, nu vor fi primite.
Rezilierea ulterioară a contractelor în discuție nu este de natură a înlătura răspunderea și obligația S.N. î.F. SA, de a evidenția și de a încasa c/val prestațiilor, o astfel de răspundere rezultând în mod clar din art. 4 din Legea nr. 87/1994 și chiar din dispozițiile O.U.G. nr. 42/200, pretinsă a fi ignorată de către instanță, conform susținerilor recurentei, mai exact din art. 7 alin. (3) din acest act normativ. Oricum, în privința T.V.A. - ului aferent acestor sume, O.U.G. nr. 42/2003 nu conține prevederi în sensul celor arătate în cererea de recurs.
Instanța fondului a analizat și aplicat corect dispozițiile legale și în privința soluției cuprinse în pct. 5 din decizia Ministerului Finanțelor Publice, contestată, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația privind măsura includerii în bugetul venituri și cheltuieli, a veniturilor și cheltuielilor legate de achiziționarea și, respectiv, vânzarea produselor agricole corespunzătoare derulării programului ROMAG’98.
Anexele la procesul-verbal de control din 14 octombrie 2002 au evidențiat lipsa de preocupare a conducerii societății recurente pentru evidențierea în contabilitate și înregistrarea veniturilor în scopul constituirii surselor financiare pentru achitarea ratelor la creditul extern.
în același timp, prevederile O.U.G. nr. 42/2003 nu susțin afirmațiile recurentei, cu referire la acest motiv de recurs.
în strânsă legătură cu cele menționate, organul de control a constatat că recurenta a plătit servicii de management și consultanță pentru derularea proiectului ROMAG’98, fără, însă, ca acestea să se reflecte în documente, aspect explicat pe larg în decizia nr. 55/2003, a Ministerului Finanțelor Publice.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6003/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6002/2005. Contencios → |
|---|
