ICCJ. Decizia nr. 6003/2005. Contencios

Prin sentința civilă nr. 749 din 2 decembrie 2004, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei M.E. împotriva pârâților SC R. Târgu Jiu, Ministerul Economiei și Comerțului și SC R.C. SRL Craiova și a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 3648 din 5 septembrie 1997, pentru suprafața de 5841 mp, situat în municipiul Craiova, cu vecinătățile menționate în dispozitivul sentinței.

S-a reținut că certificatul în litigiu s-a emis cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 15/1990, constatându-se nulitatea absolută parțială pentru suprafața de teren de 5841 mp, liberă de construcții.

împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs, pârâtele SC R. SA Târgu Jiu și SC R.C. SRL Craiova, prin lichidatorul judiciar SC B.N.P. SA Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 3041C. proc. civ., susținând, în esență, că se impunea respingerea acțiunii reclamantei, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii, iar reclamanta nefăcând dovada calității procesuale active, respectiv de moștenitoare a defunctelor P.E. și P.C.

Recursurile sunt întemeiate.

Instanța de fond a reținut nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 3648 din 5 septembrie 1997, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, printr-o greșită aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 15/1990, întrucât anterior apariției legii menționate, terenul care a format obiectul certificatului atacat, era în proprietatea statului.

SC R. S.A. a avut anterior apariției Legii nr. 15/1990, un drept de administrare directă asupra terenului în litigiu inclus în inventarul bunurilor intimatei-pârâte, drept de administrare care, prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990, s-a transformat în drept de proprietate.

Instanța de fond a reținut nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru "nevalabilitatea obiectului actului juridic contestat", deși nulitatea se impunea a fi analizată în raport cu textele legale în vigoare la momentul emiterii actului, întrucât cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente cu emiterea actului.

Obiectul actului juridic, ca să fie valabil, trebuie să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil și să fie licit, condiții legale care erau îndeplinite la data de 5 septembrie 1997, când s-a emis certificatul seria M.03 nr. 3648, de către Ministerul Industriei și Comerțului.

Reclamanta M.E. nu a făcut dovada calității procesuale active, respectiv, dovada calității sale de moștenitoare a defunctelor P.E. și P.C., cu privire la terenul în litigiu și nici a emiterii unui titlu de proprietate asupra terenului, în suprafață de 5841 mp, potrivit Legii nr. 18/1991, modificată și republicată.

SC R.C. SRL a dobândit prin cumpărarea pachetului de acțiuni de la SC R. SA, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. MH 18 din 24 aprilie 2000, ca un cumpărător de bună credință, potrivit art. 1898 alin. (2) C. civ., la data sus menționată nefiind litigiu între deținătorul SC R. SA Târgu Jiu și reclamanta M.E.

Prin dispozițiile art. 7.5 din contractul sus menționat, vânzătorul F.P.S. a garantat cumpărătoarei SC R.C. SRL, că este unic proprietar legal al acțiunilor, respectiv, că nu există alte drepturi ale terților asupra acestor acțiuni.

în raport cu considerentele menționate, prin admiterea recursurilor declarate de pârâte, a fost modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6003/2005. Contencios