ICCJ. Decizia nr. 698/2005. Contencios

Prin acțiunea formulată la data de 20 noiembrie 2003, Primarul municipiului Cluj Napoca a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea O.U.G. nr. 92/2003, pentru modificarea și completarea unor reglementări referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului, invocând neconstituționalitatea actului normativ emis de pârât.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2034 din 2 decembrie 2003, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că asupra legalității unei ordonanțe emisă de Guvernul României, competentă a se pronunța nu este instanța de judecată, ci Curtea Constituțională, conform art. 146 alin. (1) lit. d) din legea fundamentală.

împotriva sentinței a declarat recurs, Primarul municipiului Cluj Napoca, invocând nelegalitatea ei, întrucât actul atacat nu privește raporturile dintre Parlament și Guvernul României, fiind un act administrativ a cărui legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Examinând cauza, în raport cu motivul invocat și având în vedere și prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că ordonanțele de urgență nu pot fi contestate potrivit Legii nr. 29/1990, ele fiind adoptate de Guvernul României, potrivit delegării legislative în cazuri excepționale, conform art. 114 alin. (4) și (5) din Constituție, singura autoritate care poate aproba sau respinge asemenea acte normative, fiind Parlamentul.

în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins recursul, ca neîntemeiat, fără să mai analizeze celelalte critici invocate de reclamant, privind fondul litigiului.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 698/2005. Contencios