ICCJ. Decizia nr. 917/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 917/2005
Dosar nr. 6424/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 iunie 2001, reclamanta SC I.M. SRL Bucureşti, a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea procesului-verbal nr. 115 din 22 februarie 2001 şi a deciziei nr. 495 din 20 aprilie 2001 şi exonerarea sa de plata sumei de 71.983.497 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că este organizată cu forma unei societăţi cu răspundere limitată, asociat majoritar fiind societatea S.O. Ltd. Cipru, care deţine 99,9924% din capitalul social.
Obiectul principal de activitate al SC I.M. SRL este distribuţia de produse de larg consum la peste 50.000 agenţi economici. Ponderea de 62% este reprezentată de activitatea de distribuţie a produselor B.A.T., desfăşurată pe baza unui contract de distribuţie exclusivă pe teritoriul României. Prin contractul încheiat între SC I.M. SRL şi S.O. Ltd., cu privire la intermedierea şi consultanţa realizată de S.O. Ltd., în legătură cu obţinerea dreptului de distribuţie al produselor B.A.T., părţile recunoşteau contribuţia esenţială a S.O. Ltd., la derularea de către SC I.M. SRL, a operaţiunii cu produse B.A.T.
Reclamanta susţine că organele de control şi Ministerul Finanţelor au interpretat greşit dispoziţiile OG nr. 70/1994.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1709 din 13 decembrie 2001, a admis acţiunea şi a anulat actele administrative contestate.
Prin Decizia civilă nr. 1756 din 4 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Finanţelor şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei ultime soluţii a formulat contestaţie în anulare, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, susţinând în esenţă că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât instanţa de recurs nu a luat în considerare faptul că din documentele depuse de reclamantă, nu au putut fi identificate serviciile de consultanţă prestate de firma S.O. Ltd., pentru a se putea stabili valoarea de piaţă a acestora şi nivelul cheltuielilor deductibile fiscal.
De asemenea, erori materiale s-au săvârşit şi în ce priveşte acceptarea, ca documente justificative, a facturilor emise de prestatorul de servicii S.O. Ltd. şi acceptate de beneficiar.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit legii, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazuri limitativ arătate de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare). Se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Dar, arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată, dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării procesului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Legea nu a urmărit să deschidă părţilor, calea recursului la recurs, care să fie soluţionată de aceeaşi instanţă, pe motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt.
Or, în cauză, susţinerile formulate prin contestaţie în anulare au fost invocate şi examinate, atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de recurs şi respinse ca neîntemeiate.
Faţă de considerentele prezentate, se constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., astfel încât contestaţia în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1756 din 4 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 916/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 919/2005. Contencios. Refuz răspuns petiţie.... → |
|---|
