ICCJ. Decizia nr. 95/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu, la data de 24 martie 2003, formulată de reclamantul R.I., împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.S. București, s-a solicitat obligarea la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea medicamentelor achitate în perioada în care nu i s-a asigurat gratuitatea acestora, precum și a sumei de 2.000.000 lei, estimată ca fiind costul medicamentelor suportate în perioada ianuarie - noiembrie 2002, în condițiile în care avea dreptul să beneficieze de gratuitate, potrivit legii; cu cheltuieli de judecată.
în motivare a arătat că prin ignorarea de către pârât, a obligațiilor asumate potrivit actelor normative în materie și neasigurând în mod constant gratuitatea medicamentelor la care avea dreptul conform rețetelor eliberate, i s-au produs considerabile prejudicii.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 3063/2003, a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând în acest sens că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul Sibiu, verificând competența de soluționare, față de obiectul cauzei dedus judecății, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 934 din 24 septembrie 2003, în sensul declinării competenței de soluționare a acțiunii, în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Ivindu-se conflictul negativ de competență, cauza a fost înaintată, spre soluționare, Curții de Apel Alba Iulia care, prin sentința civilă nr. 80 din 22 noiembrie 2003, a stabilit competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Sibiu, invocând dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Considerând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, la data de 20 februarie 2004, sub nr. 1092, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 80 din 22 noiembrie 2003, susținând, în esență că, legea-cadru în materie este O.U.G. nr. 150/2002 și nu Legea nr. 19/2000 care reglementează sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și că în conformitate cu art. 22 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea Curții de Apel Alba Iulia trebuia dată cu drept de recurs și nu irevocabilă.
Recursul se dovedește nefondat și va fi respins pentru cele ce urmează:
Obiectul cauzei îl constituie solicitarea intimatului-reclamant, la plata contravalorii rețetelor de medicamente suportate din bugetul său, la care avea dreptul cu titlu gratuit.
în raport cu obiectul cauzei, Curtea a constatat că legea aplicabilă speței este Legea nr. 19/2000, cu completările și modificările ulterioare, care reglementează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, întrucât pretențiile reclamantului vizează drepturile izvorâte din asigurările sociale de sănătate.
Prin dispozițiile art. 154 și 155 din această lege, se stabilește competența expresă a tribunalelor și curților de apel, pentru soluționarea litigiilor izvorâte din asigurările sociale.
în consecință, față de cele de mai sus, susținerile recurentei-pârâte se dovedesc nefondate, astfel că recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 84/2005. contencios → |
|---|
