ICCJ. Decizia nr. 81/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 10 iulie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 2140, reclamanta L.J., cetățean chinez, a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini din Ministerul Administrației și Internelor, suspendarea efectelor dispoziției de părăsire a teritoriului României, nr. 867926 din 10 februarie 2003 și obligarea pârâtei la acordarea dreptului de ședere pentru o perioadă de 6 luni, până la încetarea cauzelor ce o împiedică să se întoarcă în China.
în motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă, că este împiedicată să se întoarcă în China, de epidemia SARS declanșată, că, de asemenea, cursele T.A.R.O.M., cu această destinație, au fost anulate, iar familia sa se află pe teritoriul României.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1977, pronunțată la 24 noiembrie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea, reținând că nu sunt întrunite condițiile art. 98 - 100 din O.U.G. 194/2002, privind acordarea tolerării.
S-a reținut, de asemenea, că reclamanta nu a contestat dispoziția de părăsire a teritoriului, că nu s-au făcut dovezi referitoare la existența epidemiei în localitatea de domiciliu a reclamantei și că anularea curselor T.A.R.O.M. cu destinația China, nu înseamnă că alte companii aeriene nu efectuează aceste curse.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, invocând nelegalitatea.
în motivarea recursului s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, și anume, certificatul medical nr. 4633, din care rezultă că are afecțiuni grave pentru care necesită îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a mai arătat că nu era necesar ca epidemia SARS să existe în mod special în localitatea de domiciliu și că instanța a încălcat prevederile art. 26 din Constituția României, care protejează familia și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, este legală și temeinică.
Rezultă că instanța de fond a constatat că reclamanta nu a avut motive obiective de natură a o împiedica să părăsească teritoriul României și care ar justifica acordarea tolerării rămânerii pe teritoriul României, în condițiile art. 98 - 100 din O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România.
De asemenea, rezultă că măsura luată împotriva acesteia nu se referă la returnare, astfel că nu au fost încălcate documentele internaționale la care România este parte, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici prevederile Constituției României.
Acesteia i s-a eliberat dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. 867926 din 10 februarie 2003, întrucât nu mai îndeplinea condițiile de prelungire a dreptului de ședere în scop de afaceri, cu valabilitate 3 luni.
Prin această măsură nu au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura luată de intimată înscriindu-se în reglementările prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002,art. 4 alin. (1), referitoare la respectarea legislației române, a ordinii publice.
în speța de față, recurenta a încălcat în mod voit legea, aceasta stând ilegal în țară aproape 2 ani, dreptul de ședere expirând la 23 martie 2003.
Față de aceste considerente, recursul de față a fost respins, potrivit art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 557/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 434/2005. Contencios → |
|---|
