ICCJ. Decizia nr. 984/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 2 martie 2004, reclamantul B.V. a solicitat anularea măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului pentru o perioadă de 5 ani, măsură luată de către Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Satu Mare și menținută de către Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei.
în motivarea acțiunii, reclamantul arată că abuziv s-a luat măsura contestată, deoarece are pașaport de 24 de ani, în anii 2002 și 2003 a fost plecat în țări din Spațiul Schengen, unde nu a comis nici o faptă penală, dar că în septembrie 2003 a fost returnat de către vameșii austrieci, în Ungaria, iar de aici în România, fără motiv.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 711 din 19 aprilie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a depășit perioada de 90 de zile, pe parcursul unui semestru prevăzută, pentru a putea călători fără vize în unul sau mai multe state din Spațiul Schengen, fiind returnat din Ungaria, la 8 februarie 2001 și apoi, din nou, la 16 septembrie 2003.
Mai reține că durata suspendării pe o perioadă de 5 ani s-a dispus în raport cu repetabilitatea abaterii și gravitatea acesteia, ca urmare a tentativei de trecere frauduloasă a frontierei ungaro-austriece.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că are doi copii în Germania, că în Belgia a stat legal circa 6 ani, că în Ungaria nu a stat ilegal, ci numai a tranzitat această țară și că nu a contravenit legilor ungare sau legislației internaționale în domeniu.
La termenul de astăzi, recurentul a depus la dosar copie de pe adresa nr. 210/759741 din 19 noiembrie 2004, a Direcției Generale de Pașapoarte, din care rezultă că i s-a redus măsura suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului, până la data de 18 septembrie 2005.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, ținând cont și de materialul probator aflat la dosar, ca și de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Indiscutabil, recurentul a fost returnat din Ungaria în baza acordului de readmisie încheiat între România și Ungaria, astfel că s-a impus luarea măsurii suspendării dreptului de folosire temporară a pașaportului, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările ulterioare.
Ca atare, legal s-a dispus această măsură, dar perioada suspendării este prea mare în raport cu fapta comisă de recurent.
Art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 119/2002, prevede durata suspendării cuprinsă între 1 și 5 ani.
Autoritatea de pașapoarte a dispus suspendarea măsurii folosirii pașaportului pe o perioadă de 5 ani, care este limita maximă prevăzută de lege, însă ulterior, prin reanalizarea situației, a redus această perioadă la 2 ani.
Instanța, ținând cont de situația concretă în care se află recurentul, și anume, de faptul că are 2 copii în Germania și că nu are cazier judiciar, va reduce sancțiunea la un an și 6 luni, și anume, până la data de 18 martie 2005.
Ca atare, a fost admis recursul, a fost casată sentința recurată și pe fond, a fost admisă în parte acțiunea, în sensul că sancțiunea a fost redusă la un an și 6 luni.
Văzând și prevederile art. 15 alin. (3) din O.G. nr. 65/1997, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990, precum și ale art. 312 și 314 C. proc. civ.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 937/2005. Contencios → |
|---|
