Lipsa calităţii procesuale active a primarului de a reprezenta în justiţie consiliul local. Lipsa calităţii procesuale active a consiliului local de a ataca în justiţie actele administrative referitoare la bunurile aparţinând domeniului public de interes

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, iar potrivit art. 67 alin. (1) din aceeaşi lege, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie.Având în vedere prevederile susmenţionate, instanţa de recurs a reţinut că primarul nu poate reprezenta în justiţie consiliul local, comunal sau orăşenesc. Cu atât mai mult, s-a arătat că secretarul unităţii administrativ-teritoriale, în considerarea dispoziţiilor art. 83 din Legea nr. 215/2001, nu poate reprezenta în justiţie nici consiliul local şi nici unitatea administrativ-teritorială.Totodată, s-a arătat că nici consiliul local nu are calitatea de a ataca în justiţie un act administrativ privind un bun imobil, prin invocarea apartenenţei acestuia la domeniul public de interes local, un astfel de act putând fi contestat de către unitatea administrativ-teritorială, vătămată în dreptul de proprietate asupra bunului în cauză, reprezentată de primar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 4383 din 20 Septembrie 2005

Prin sentința civilă nr. 274/2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de primarul municipiului Târgu Mureș și de secretarul municipiului în numele și pe seama Consiliului local municipal în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România - și Parohia Romano-Catolică, acțiune prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 311 din 24 mai 2004 emisă de prima pârâtă, privind imobilul din Târgu Mureș, retrocedat celei de-a doua pârâte.

împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen primarul municipiului Târgu Mureș și secretarul municipiului în numele și pe seama Consiliului local al municipiului criticând-o conform motivelor scrise aflate la fila 2 din dosar.

Recursul este formulat de persoane fără calitate și va fi respins ca atare.

în conformitate cu dispozițiile Legii administrației publice, nr. 215/2001, primarul nu poate reprezenta consiliul local.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 consiliul local este autoritate deliberativă a administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe iar primarul este autoritate executivă a administrației publice. Atât consiliile locale cât și primarii se aleg în condițiile prevăzute de Legea privind alegerile locale.

Conform art. 67 din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă comuna sau orașul în justiție. Așadar, primarul nu poate reprezenta consiliul local în justiție. Cu atât mai mult, secretarul orașului, conform art. 83 și urm. din Legea nr. 215/2001, nu poate reprezenta în justiție consiliul local și nici orașul.

Pe de altă parte, se observă că nici consiliul local nu are calitatea de a ataca în justiție o decizie de natura celei din prezenta cauză, având în vedere că se invocă apartenența la domeniul public de interes local a imobilului retrocedat. Or, în atare situație numai orașul, reprezentat de primar, ar fi putut ataca în justiție actul administrativ de retrocedare, întrucât acesta ar fi fost eventual vătămat în dreptul subiectiv pretins.

Recursul a fost formulat de persoane fără calitate și va fi respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Lipsa calităţii procesuale active a primarului de a reprezenta în justiţie consiliul local. Lipsa calităţii procesuale active a consiliului local de a ataca în justiţie actele administrative referitoare la bunurile aparţinând domeniului public de interes