Ordonanţă de sancţionare. Sancţionarea preşedintelui consiliului de administraţie pentru neîndeplinirea obligaţiei ce revine societăţii comerciale. Nelegalitate.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, reglementarea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în cazul sancţionării persoanelor juridice, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate aplica sancţiuni cel mult egale prin gravitate, pentru contravenţia respectivă, şi persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanţi legali sau exercitând de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercitând cu titlu profesional activităţi reglementate de ordonanţa de urgenţă, le este imputabilă respectiva contravenţie pentru că, deşi puteau şi trebuiau să prevină săvârşirea ei, nu au făcut-o.În cauză, s-a reţinut că este nelegală decizia emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancţionat cu avertisment preşedintele consiliului de administraţie al SC R. SA, întrucât sancţiunea trebuia să fi fost aplicată în primul rând societăţii comerciale, ca titulară a obligaţiei prevăzute de art. 122 din O.U.G. nr. 28/2002, iar, prin actul de sancţionare, nu a fost precizată forma răspunderii juridice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 3360 din 30 Mai 2005
Prin acțiunea înregistrată la 26 aprilie 2004, reclamantul C.G. a solicitat anularea ordonanței nr. 141 din 4 martie 2004, emisă de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) și prin care a fost sancționat disciplinar cu avertisment pentru încălcarea dispozițiilor art. 122 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordonanța nr. 141 din 4 martie 2004 a fost emisă de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, pentru că sancționarea persoanelor fizice, în calitate de administratori, este subsidiară și este condiționată de sancționarea prealabilă a persoanei juridice.
Reclamantul a susținut că este nelegal și actul administrativ intitulat "Dispunere de măsuri" nr. 5 din 3 octombrie 2003, în baza căruia a fost emisă ordonanța de sancționare a sa. Invocând excepția de nelegalitate a acestui act administrativ emis de pârâtă, reclamantul a arătat că au fost depășite prerogativele de reglementare prevăzute în art. 2 alin. (2) și art. 5 din O.U.G. nr. 28/2002, pentru că se adaugă în mod nelegal la prevederile legale, cum este norma prin care s-a instituit obligația societății de a solicita avizul prealabil al C.N.V.M. în cazul transformării societății din societate deținută public în societate de tip închis.
Prin sentința civilă nr. 2085 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a anulat ordonanța nr. 141 din 4 martie 2004 și decizia nr. 1849 din 8 aprilie 2004 emise de pârâta C.N.V.M. privind sancționarea reclamantului cu avertisment.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pentru a putea aplica sancțiunea persoanei fizice, în considerarea calității deținute la societatea comercială, trebuie mai întâi să fie sancționată persoana juridică, așa după cum rezultă din dispozițiile art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, condiție care nu a fost respectată de pârâtă, pentru că a sancționat numai pe reclamant, în calitate de administrator al SC R. SA și nu persoana juridică, titulară a obligației de transmitere a rapoartelor curente.
Instanța de fond a constatat că este nelegal și actul administrativ "Dispunere de măsuri" nr. 5 din 3 octombrie 2003, prin care pârâta a completat prevederile O.U.G. nr. 28/2002, instituind obligația avizului său prealabil în vederea transformării societății deținute public în societate de tip închis. De asemenea, instanța de fond a constatat că acest act administrativ nu a fost opozabil reclamantului, fiind publicat în Buletinul C.N.V.M. ulterior datei de 20 octombrie 2003, data verificării și constatării abaterilor care au stat la baza aplicării sancțiunii.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C.N.V.M..
în primul motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut greșit nelegalitatea sancțiunii aplicate reclamantului, care în calitatea sa de președinte al consiliului de administrație al SC R. SA nu a respectat obligația de a transmite C.N.V.M. rapoartele curente aferente convocării și hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor din 20 octombrie 2003, în termenul de 24 de ore, prevăzut de art. 122 din O.U.G. nr. 28/2002. în dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 179 din actul normativ menționat anterior, se poate cumula sancțiunea aplicată persoanei juridice cu sancțiunea persoanei fizice, iar răspunderea intimatului-reclamant în calitate de președinte al consiliului de administrație și reprezentant legal al societății este prevăzută în art. 72, art. 73 lit. e) și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată concluzia instanței de fond privind nelegalitatea actului administrativ "Dispunere de măsuri" nr. 5 din 3 octombrie 2003. Recurenta a susținut că prin acest act nu au fost modificate sau completate prevederile legale și obligația informării sale în termen util cu privire la transformarea societății în societate de tip închis a fost prevăzută în art. 134 alin. (3), art. 135 alin. (4), art. 136 alin. (1) lit. B) și art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002. Referitor la opozabilitatea față de intimat a acestui act administrativ, recurenta a arătat că a asigurat publicarea în buletinul C.N.V.M. aferent lunii octombrie 2003, precum și comunicarea cu adresa nr. 15806 din 6 octombrie 2003 către Bursa de Valori București, Bursa Electronică Rasdaq și Colectivul Tehnic pentru Reglementarea și Supravegherea pieței Rasdaq.
Recursul este nefondat.
Conform art. 179 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, în cazul sancționării persoanelor juridice, C.N.V.M. poate aplica sancțiuni cel mult egale prin gravitate pentru contravenția respectivă, și persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanți legali sau exercitând de jure sau de facto funcții de conducere sau exercitând cu titlu profesional activități reglementate de acest act normativ, le este imputabilă respectiva contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au făcut-o.
Interpretând corect aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat nelegalitatea sancțiunii aplicate intimatului-reclamant, în calitate de președinte al consiliului de administrație, având în vedere că nu a fost sancționată și societatea comercială, persoana juridică titulară a obligației prevăzută în art. 122 din O.U.G. nr. 28/2002 privind transmiterea raportului curent în termen de 24 de ore de la apariția unui eveniment important.
SC R. SA a prevăzut în actele sale constitutive pluralitatea de administratori, organizată într-un consiliu de administrație, ca organ colegial de administrare.
Răspunderea administratorilor este conjunctă, subsidiară și are ca temei culpa în îndeplinirea obligațiilor impuse prin mandatul acordat de societate.
Legea nr. 31/1990 republicată a prevăzut în art. 148 răspunderea administratorilor față de societatea comercială și în consecință, aceasta nu poate constitui temeiul răspunderii lor față de autoritățile publice în cazul neîndeplinirii unor obligații legale de către societatea comercială.
Instanța de fond a constatat corect că, răspunderea administratorilor are caracter subsidiar și că, în mod nelegal recurenta-pârâtă a dispus sancționarea cu avertisment numai a intimatului-reclamant.
Această sancțiune se dovedește a fi nelegală și față de împrejurarea că aceasta a fost aplicată unuia din administratorii societății, fără a se avea în vedere că în cazul răspunderii consiliului de administrație, este necesară individualizarea răspunderii fiecărui membru al organului colegial, în raport de culpa fiecăruia.
Recurenta-pârâtă a susținut neîntemeiat că răspunderea a fost stabilită în considerarea calității intimatului-reclamant de reprezentant al societății comerciale. Din actele dosarului nu rezultă însă că intimatul-reclamant a fost desemnat de societatea comercială ca singurul administrator cu puteri de reprezentare. Calitatea de administrator se dobândește în baza mandatului acordat de societatea comercială și, conform regulii generale, puterea de reprezentare este de natura și nu de esența mandatului, astfel încât nu este întemeiată apărarea recurentei-pârâte în lipsa unei prevederi exprese în actele constitutive ale societății privind împuternicirea unui singur administrator de a reprezenta persoana juridică.
Ordonanța de sancționare a intimatului-reclamant este nelegală și față de dispozițiile legale care au constituit temeiul juridic al actului administrativ. Sancțiunea cu avertisment a fost aplicată în baza art. 179 coroborat cu art. 178 din O.U.G. nr. 28/ 2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, care reglementează în mod distinct răspunderea disciplinară și răspunderea contravențională. Recurenta-pârâtă avea obligația să precizeze forma răspunderii juridice stabilită în sarcina intimatului-reclamant, cu atât mai mult cu cât sancțiunea i-a fost aplicată în calitate de reprezentant al societății comerciale și nu de titular al unei obligații prevăzută de art. 122 din O.U.G. nr. 28/2002 pentru persoana juridică.
Cea de-a doua critică formulată în recurs este de asemenea neîntemeiată. Instanța de fond a constatat corect că, la data de 20 octombrie 2003, când recurenta-pârâtă a susținut că au fost încălcate prevederile art. 122 din O.U.G. nr. 28/2002, nu era opozabil intimatului-reclamant actul administrativ intitulat "Dispunere de măsuri" nr. 5 din 3 octombrie 2003. Acest act a fost publicat numai după data de 17 noie3mbrie 2003, în Buletinul nr. 10/2003 al C.N.V.M. Comunicarea acestui act încă din luna octombrie 2003 nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și nu poate fi considerată o asemenea dovadă adresa nr. E/15806 din 6 octombrie 2003, care a fost întocmită în cadrul raporturilor sale cu Bursa de Valori București, Bursa Electronica Rasdaq și Colectivul Tehnic pentru Reglementarea și Supravegherea pieței Rasdaq.
Prin adresa respectivă nu s-a dovedit respectarea cerințelor art. 7 alin. (10) din Statutul C.N.V.M., care prevăd obligația publicării propriilor acte în Buletinul C.N.V.M. și opozabilitatea față de terți a actelor aduse la cunoștință prin publicația oficială a autorității recurente.
Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Regim vamal. Tratament tarifar favorabil. Schimbarea... | Regim vamal. Scutire de la plata taxelor vamale. Utilaje... → |
|---|
