ICCJ. Decizia nr. 1232/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1232/2006

Dosar nr. 4035/2005

nr. 30102/1/2005

Şedinţa publică din 11 aprilie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 11209 din 13 mai 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 11 iulie 1943 - 15 octombrie 1944.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţii autentificate ale unor martori, audiaţi şi în instanţă, din care a rezultat că acesta s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Sânicolaul Român, în Ianoşda, din motive etnice.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 309/CA/2005 - PI, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 11209 din 13 mai 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 11 iulie 1943 - 15 octombrie 1944.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantului nu s-a datorat persecuţiei etnice.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Sânicolaul Român, în Ianoşda, din motive etnice, în perioada 11 iulie 1943 - 15 octombrie 1944, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 309/CA/2005 - PI din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1232/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs