ICCJ. Decizia nr. 1237/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1237/2006
Dosar nr. 1748/1/2006
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, anularea hotărârii nr. 373 din 29 septembrie 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiată în perioada 16 aprilie 1941 - 5 octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 octombrie 2005.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, certificatul de naţionalitate nr. 591/1945, cazier judiciar, cuponul pentru a dovedi mutarea din locuinţa stabilă din 16 aprilie 1941 şi actul de legitimaţie nr. 1073, din care a rezultat că aceasta, în urma Dictatului de Viena, în luna aprilie 1941, împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Cinta, judeţul Maramureş, în Ungaria, deoarece tatăl ei lucra la Căile Ferate, iar în 5 octombrie 1944 s-a reîntors la domiciliul său.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 373 din 29 septembrie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 16 aprilie 1941 - 5 octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada că în perioada în care Ardealul de Nord s-a aflat sub jurisdicţia Statului Ungar, tatăl său, care lucra la Căile Ferate Române, a fost determinat, împreună cu familia, să-şi părăsească locuinţa din localitatea de domiciliu, fiind, astfel, nevoit să se strămute într-o localitate din Ungaria, unde au fost expuşi unor umilinţe şi marginalizaţi pe considerente etnice. Deci, mutarea tatălui reclamantei şi a familiei acestuia, pe teritoriul unui stat străin, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, chiar justificată fiind pe relaţiile de serviciu ale acestuia cu autorităţile de ocupaţie, constituie persecuţiei etnică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantei nu s-a datorat persecuţiei etnice.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada, prin probatoriul administrat care are realmente valoare judiciară, că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Cinta, judeţul Maramureş, în Ungaria, în perioada 16 aprilie 1941 - 5 octombrie 1944, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suferit consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 794 din 8 decembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1276/2006. Contencios. Refuz eliberare decizie... → |
|---|
