ICCJ. Decizia nr. 1233/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1233/2006
Dosar nr. 4101/2005
nr. 30501/1/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, modificarea hotărârii nr. 33 din 17 decembrie 2003, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor de pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor; admiterea contestaţiei împotriva deciziei de imputare nr. 351383/2003, emisă de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj şi anularea acesteia din urmă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia sus menţionată s-a reţinut că a produs un prejudiciu în sumă de 156.903.723 lei, pentru nerespectarea angajamentului semnat cu această instituţie. Decizia a fost contestată prin procedura jurisdicţională legală, emiţând-se hotărârea nr. 340102 din 5 septembrie 2003, precum şi hotărârea nr. 33 din 17 decembrie 2003.
Reclamantul a arătat, în esenţă, că răspunderea sa, izvorând din angajamentul de plată, este una contractuală şi că în lipsa semnăturii de pe angajament, această răspundere nu putea fi valabil angajată.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 373 din 10 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a apreciat excepţia formulată, ca nefondată, iar pe fond a respins acţiunea formulată de S.C.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o nelegală şi netemeinică, reclamantul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi ale art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10.
Prin Decizia nr. 3386 din 31 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea soluţionării capătului de cerere accesoriu privitor la cuantumul real al cheltuielilor de salarizare şi al completării probelor cu înscrisuri.
Curtea de Apel Cluj, rejudecând cauza în limitele dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa civilă nr. 733 din 9 noiembrie 2005, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că suma imputată a fost corect stabilită, determinarea cheltuielilor minime şi, respectiv, alocarea sumelor pentru serviciul militar obligatoriu, se face după reguli diferite decât cele privind alocaţiile pentru învăţământul superior militar, iar împrejurarea că mama reclamantului este cadru didactic, ar avea consecinţe numai dacă acesta ar fi urmat cursurile învăţământului militar obişnuit.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, reclamantul, susţinând că instanţa de trimitere a interpretat eronat probele dosarului.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa în mod greşit a reţinut că „reclamantul s-a obligat să presteze activitate în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe o perioadă de minimum 10 ani", „reclamantul a semnat cu obiecţiuni angajamentul de plată din 1 iunie 2003", lucruri pe care el nu le-a făcut şi care nu pot fi dovedite cu nici o probă din dosar.
A mai susţinut că din suma imputată trebuiau scăzute valoarea cheltuielilor de cazare pe toţi anii de studiu şi cheltuielile de şcolarizare pentru anul I şi, totodată, că trebuia să beneficieze de prevederile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 128/1997.
Pe de altă parte, a mai arătat recurentul că tot în mod eronat instanţa a stabilit natura răspunderii, ca fiind legală, şi nu una contractuală şi că în lipsa semnăturii pe angajament, această răspundere nu putea fi valabil angajată.
Analizând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Temeiul răspunderii recurentului-reclamant rezidă în prevederile HG nr. 137/1991 şi ale OG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, Decizia de imputare reprezentând actul juridic care concretizează întinderea acestei răspunderi.
Angajamentul de plată este valabil în orice mod ar fi redactat, dacă din conţinutul său rezultă recunoaşterea unei sume de bani, determinate sau determinabile şi obligaţia persoanei respective de a o achita.
Curtea de apel în mod corect a apreciat că răspunderea reclamantului pentru nerespectarea angajamentului este una legală, ce derivă din normele juridice care reglementează răspunderea materială a militarilor, respectiv OG nr. 121/1998, conform cărora militari răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar (art. 4).
Potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, răspunderea materială a militarilor este angajată în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii, decât cele prevăzute de art. 6 alin. (1).
În ceea ce priveşte susţinerea privind diminuarea sumei imputate, cu valoarea cheltuielilor de cazare, pe toţi anii de studiu şi cu cheltuielile de şcolarizare pentru anul I, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece reclamantului nu îi sunt aplicabile normele speciale ce reglementează învăţământul universitar militar.
Recurentul-reclamant a beneficiat de scutirea cheltuielilor de cazare în baza normelor speciale aplicabile militarilor, şi nu a dispoziţiilor de drept comun.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinţei civile nr. 733 din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1232/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1235/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
