ICCJ. Decizia nr. 2517/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2517/2006
Dosar nr. 3592/1/2006
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5274 din 30 noiembrie 2005 şi în consecinţă, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinţilor săi.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, care atestă că familia acesteia a fost strămutată din Bulgaria, din satul Rahman - Aşiclar, judeţul Durostor, în România, în localitatea Eschibaba, actuală Stejaru, judeţul Tulcea, în noiembrie 1940, în baza Tratatului de la Craiova.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 77/CA din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 5274 din 30 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată, acordându-i drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a dovedit, prin probele administrate, că s-a născut la 19 octombrie 1942, în comuna Eschibaba, judeţul Tulcea, localitate în care părinţii săi au fost refugiaţi.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit s-a stabilit calitatea de refugiată a reclamantei, deoarece Legea nr. 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari, pe moştenitori celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta, începând cu data naşterii sale, 19 octombrie 1942, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 77/CA din 26 ianuarie2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2518/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
