ICCJ. Decizia nr. 2519/2006. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2519/2006
Dosar nr. 3713/1/2006
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 noiembrie 2005, reclamantul C.S., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorilor C.L., C.F., S.C., C.L.J., C.L.M., acţiune însuşită şi de reclamanţii C.L.L. şi C.M., au chemat în judecată Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând obligarea acesteia de a emite o decizie de refuzare a acordării sau prelungirii dreptului de stabilire a domiciliului reclamanţilor în România şi să emită dispoziţie de părăsire a teritoriului României, de către reclamanţi, prin revocarea dreptului de şedere în România.
În motivarea acţiunii arată că la data de 28 septembrie 2001 au fost îmbarcaţi într-o aeronavă T., pe Aeroportul Frankfurt din Germania, împotriva voinţei lor şi trimişi în România, cu toate că C.S. şi C.V. au obţinut aprobarea renunţării la cetăţenia română în anul 1990, iar copiii lor fie au pierdut cetăţenia română odată cu părinţii, fie nu au avut niciodată cetăţenia română.
Mai arată că se află în România, fără documente de identitate sau de stare civilă şi din acest motiv nu li s-a acordat protecţia prevăzută de lege pentru străinii aflaţi în România şi că de la data de 25 octombrie 2002 li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere în România, astfel că solicită emiterea unei decizii prin care să li se refuze acordarea sau prelungirea dreptului de stabilire a domiciliului în România şi să se dispună părăsirea teritoriului României.
Consideră că este de competenţa Curţii de Apel Craiova, să soluţioneze cauza de faţă.
Prin cererea aflată la dosarul instanţei de fond, reclamantul C.S. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, în ce priveşte situaţia reclamanţilor, menţionând că excepţia de nelegalitate se referă la legi sau ordonanţe aflate în vigoare, dar nu face nici o referinţă concretă care sunt acestea, însă se referă şi la HG nr. 869/1998.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 15 din 19 ianuarie 2006, a respins atât excepţia de neconstituţionalitate, cât şi acţiunea.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamantul C.S., soţia acestuia şi copiii lor L.L., M., L. şi S.C., au renunţat la cetăţenia română, în anul 1994, iar ceilalţi doi copii, L.J. şi L.M., s-au născut după ce părinţii au pierdut cetăţenia română.
Mai reţine că după renunţarea la cetăţenia română, reclamantul şi familia sa s-au deplasat în Germania, solicitând acordarea cetăţeniei germane, cerere ce li s-a refuzat, iar Convenţia încheiată între Ministerul de Interne al României şi Ministerul Federal de Interne al Germaniei, prin care s-a convenit ca statul român să preia persoanele apatride care au avut cetăţenie română şi cărora nu li s-a acordat cetăţenia germană, nu li se aplică reclamanţilor şi autorităţile române au acceptat intrarea pe teritoriul României, a reclamanţilor, în baza unui memorandum încheiat de cele două state.
Reţine şi că la cererea reclamantului C.S. şi a doi dintre copii, li s-a aprobat acestora, stabilirea domiciliului în România, în anul 2002, iar în anul 2003 s-a aprobat o astfel de cerere, şi pentru C.L., iar pentru ceilalţi copii nu s-a formulat cerere de către mama lor.
Menţionează că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, pentru a li se anula reclamanţilor, dreptul de şedere în România.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece vizează o hotărâre de Guvern, care nu poate fi verificată de către Curtea Constituţională.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Arată, în esenţă, că instanţa nejustificat nu a trimis excepţia de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, pentru a verifica constituţionalitatea legilor, ordonanţelor, tratatelor internaţionale şi regulamentelor Parlamentului aplicabile în cauza de faţă.
Susţin că Memorandumul din data de 9 martie 2001, privind returnarea apatrizilor de origine română din Germania, este ilegal şi neconstituţional şi că instanţa nu a făcut nici o referire la memorandumul din 9 martie 1991 şi la unele din înscrisurile pe care le-au invocat, printre care scrisori recomandate şi hotărâri judecătoreşti anterioare.
Consideră că în prezent se află ilegal în România, supuşi unor rele tratamente şi fără protecţie, cu un domiciliu forţat în România, astfel că se impune expulzarea lor în Germania, unde au avut anterior domiciliul, nu doar scoaterea în afara graniţelor României.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, arătând că în baza hotărârii autorităţilor germane, prin care s-a respins procedura de azil întreprinsă faţă de familia C., autorităţile române au acceptat intrarea acestora pe teritoriul României, pentru a-i proteja, fiind o măsură de ocrotire a apatrizilor de origine română, iar la data de 15 iulie 2002 şi la data de 24 ianuarie 2003, la cererea recurenţilor C.S., C.L.L., C.M. şi C.L., li s-a aprobat domiciliul stabil în România şi li s-au eliberat carnet de identitate şi paşaport de persoană fără cetăţenie.
Mai arată că ulterior, C.S. a solicitat să i se elibereze dispoziţia de părăsire a teritoriului României, deoarece nu mai este în posesia documentelor de călătorie, pentru el şi copii şi nici nu mai solicită eliberarea altor documente, în locul celor pierdute, declarând că înţelege să renunţe la domiciliu stabil în România, cerere ce nu a putut fi îndeplinită, pentru că recurenţii au drept de şedere permanentă pe teritoriul României şi o eventuală returnare a recurenţilor în Germania, ar crea un conflict diplomatic între cele două ţări.
Analizând motivele de recurs invocate de către recurenţi, în raport cu materialul probator administrat şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
La cerere, prin HG nr. 4/1994, s-a aprobat renunţarea la cetăţenia română a soţilor C.S. şi C.V. şi a copiilor lor C.L.L., C.M., C.L., C.F. şi S.C. Minorii C.L.J. şi C.L.M. s-au născut după ce părinţii lor au pierdut cetăţenia română.
După renunţarea la cetăţenia română, familia C. a plecat în Germania, solicitând să li se acorde cetăţenia germană, cerere ce le-a fost refuzată, astfel că aceştia au dobândit statutul de apatrizi.
Ulterior, autorităţile germane au revocat toleranţele acordate acestora şi au făcut demersuri repetate, pentru a fi evacuaţi în ţara de origine, după ce li s-a respins şi cererea de azil.
La data de 9 iunie 1998 s-a semnat o Convenţie între Ministerul Federal de Interne din Germania şi Ministerul de Interne din România, care a prevăzut posibilitatea preluării de persoane apatride, foşti cetăţeni români, aflaţi în Germania, de către Statul român, convenţie care urma să se aplice pentru persoanele care deveneau apatride după data intrării în vigoare a convenţiei.
Cum recurenţii au devenit apatrizi, anterior intrării în vigoare a convenţiei, prevederile acesteia nu le sunt aplicabile.
Însă, cu ocazia încheierii Convenţiei între cele două autorităţi, s-a încheiat un document intitulat „Formulare convenită între părţi", care a prevăzut şi preluarea apatrizilor de origine română aflaţi în Germania, care au dobândit acest statut, anterior intrării în vigoare a Convenţiei.
Anterior, împotriva familiei C. s-a luat măsura expulzării din Germania, măsură ce nu a putut fi pusă în aplicare, decât în anul 2001, în urma acceptului autorităţilor române privind intrarea acestora în România, fără viză, pentru a-i proteja, ca o măsură de ocrotire a apatrizilor de origine română.
La 15 iulie 2002, la cererea lui C.S. şi a copiilor CL.L. şi C.M., iar la 24 ianuarie 2003, la cererea copilului C.L., li s-a aprobat stabilirea domiciliului în România, primind carnet de identitate şi paşaport, iar pentru ceilalţi copii nu s-a aprobat acest statut, în lipsa cererii mamei lor C.V.
Ulterior, C.S. a cerut să se elibereze dispoziţie de părăsire a teritoriului României, pentru el şi membrii familiei sale, cu motivarea că documentele de călătorie li s-au furat şi că nu mai doreşte eliberarea altor documente în locul lor, cerere ce nu s-a aprobat, pentru că au drept de şedere permanentă pe teritoriul României şi acest drept nu poate fi anulat, decât în cazurile prevăzute expres de art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, în care recurenţii nu se încadrează.
Într-adevăr, o parte dintre recurenţi au drept de şedere permanentă pe teritoriul României şi pentru că nu se încadrează între persoanele pentru care art. 75 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede anularea sau revocarea dreptului de şedere, nu se poate emite Decizia de refuzare a acordării dreptului de şedere în România sau de refuzare a prelungirii acestui drept şi nici să se emită dispoziţie de părăsire a teritoriului României.
Solicitarea recurenţilor, de a fi expulzaţi în Germania, nu poate fi admisibilă, deoarece acestora li s-a refuzat dreptul de şedere în Germania, până la data de 1 octombrie 2006, fiind returnaţi în România, cu acordul autorităţilor române, din anul 2001 şi nu mai este posibil, fără acordul autorităţilor germane, să revină în Germania.
Susţinerea recurenţilor, că în prezent se află ilegal în România, nu este reală, pentru că, cel puţin o parte dintre ei au drept de şedere permanentă, iar ceilalţi sunt toleraţi pe teritoriul României, ca măsură de ocrotire a apatrizilor de origine română.
Recurenţii nu au făcut dovezi în sensul susţinerii lor, că ar fi supuşi unor rele tratamente şi că n-ar fi protejaţi în România, faptul că s-a sistat acordarea ajutorului social datorându-se acestora, deoarece n-au depus documentele necesare obţinerii acestui ajutor.
Împrejurarea că în cuprinsul sentinţei nu se face referire la unele dintre înscrisurile invocate de reclamanţii-recurenţi, nu este un motiv de constatare a nelegalităţii hotărârii, instanţa având latitudinea de a aprecia care dovezi invocate de părţi, prezintă relevanţă în soluţionarea pricinii şi numai pe cele considerate concludente în motivarea soluţiei le analizează.
Referitor la netrimiterea excepţiei de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, se reţine că s-a procedat corect de către instanţa de fond, deoarece în ce priveşte hotărârile Guvernului, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe, iar referitor la legi, ordonanţe, convenţii internaţionale, regulamente ale Parlamentului, recurenţii nu au indicat în concret care sunt acestea şi nici n-au menţionat dispoziţiile din acestea care încalcă dispoziţii din Constituţia României.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reţinându-se că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S., C.L., C.F., S.C., C.L.J., C.L.M., C.L.L. şi C.M. împotriva sentinţei civile nr. 15 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2520/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
