ICCJ. Decizia nr. 2761/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 196 din 6 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr. 10783/2005, al Tribunalului Timiș, de către reclamanta T.B., în contradictoriu cu pârâții Primăria și Consiliul Local Gătaia, Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice; în consecință, a fost constatată nelegalitatea art. 1.4 lit. b) al Cap. II din H.G. nr. 498/2003.
în motivarea sentinței se reține că dispozițiile art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, sunt nelegale, în raport cu legea menționată, deoarece adaugă la lege, exceptând din sfera de aplicare a acesteia, "cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat"; această obligație de înstrăinare, prevăzută de Decretul nr. 223/1974 (în prezent abrogat), era neconstituțională și echivala cu o preluare abuzivă, deoarece plata stabilită de stat nu acoperea valoarea reală a construcției și nu-l despăgubea în mod just pe proprietar.
împotriva acestei sentințe au formulat recurs, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Guvernul Românei, susținând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, art. 1.4 lit. b) cap. II din H.G. nr. 498/2003, fiind o normă de aplicare a Legii nr. 10/2001 și această normă nu contravine legii, ci doar detaliază aplicarea ei.
Recurenții precizează că ipoteza dobândirii de către stat a unui imobil, construcție conform art. 2 din Decretul nr. 223/1974, nu este similară cu ipoteza preluării de către stat cu titlu valabil prevăzută de Legea nr. 10/2001, deoarece în primul caz a avut loc o înstrăinare a locuinței către stat, ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară, persoana fiind despăgubită prin prețul primit sau având vocația de a fi despăgubită, dacă înstrăina imobilul înainte de a pleca definitiv din țară.
Se argumentează că stabilirea conduitei persoanei în astfel de situații era exclusiv atributul acesteia, atât în ceea ce privește formularea cererii de plecare definitivă din țară, cât și efectuarea formalităților de înstrăinare a locuinței către stat, lipsind caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului.
Recurentul Guvernul României, criticând sentința atacată, a invocat și greșita aplicare a Legii nr. 554/2004, în sensul că invocarea excepției de nelegalitate, cu privire la un act administrativ, emis anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv cu privire la H.G. nr. 498/2003, era inadmisibilă; procedând, astfel, instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legilor consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs, Curtea a reținut că în mod corect, instanța de fond a considerat excepția de nelegalitate analizată, ca fiind admisibilă, deoarece potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "actele administrative cu caracter normativ care se consideră nelegale, pot fi atacate oricând". Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din legea menționată, "Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", singura condiție impusă de textul de lege fiind aceea ca de actul administrativ să depindă soluționarea litigiului pe fond.
Prin urmare, din coroborarea celor două texte de lege rezultă că excepția de nelegalitate a unui act administrativ normativ emis anterior apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
în ceea ce privește conținutul art. 1.4 lit. b) pct. 2 al Cap. II din H.G. nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acesta contravine art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, care stabilește că "în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 din Legea nr. 213/1998". Acest ultim articol menționează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului, în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Față de dispozițiile legale citate, obligația înstrăinării către stat a locuinței în cazul formulării unei cereri de plecare definitivă din țară, obligație reglementată de art. 2 din Decretul nr. 223/1974, în prezent abrogat, era neconstituțională, chiar în raport cu prevederile Constituției din 1965, aducând atingere dreptului de proprietate și libertății contractuale, fiind un caz de trecere abuzivă în proprietatea Statului.
Pentru considerentele menționate, Curtea a constatat că în mod corect, instanța de fond a admis excepția de nelegalitate a art. 1.4 lit. b) al Cap. II din H.G. nr. 498/2003, recursurile fiind respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2768/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2740/2006. Contencios → |
|---|
