ICCJ. Decizia nr. 3334/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3334/2006
Dosar nr. 37563/2/2005
Şedinţa publică din 11 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta B.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 15505/824 din 8 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea pârâtei la acordarea drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că s-a născut după strămutarea părinţilor săi din Bulgaria, în România.
Prin sentinţa civilă nr. 454 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M. şi a anulat hotărârea nr. 15505 din 8 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 decembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut după mai mult de doi ani de la strămutarea părinţilor săi din Bulgaria, în România şi a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ale strămutării, ca şi aceştia.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat că reclamanta s-a născut după strămutarea părinţilor săi, iar Legea nr. 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari, pe moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile legii.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afara de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 454 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3332/2006. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 3336/2006. Contencios → |
|---|
