ICCJ. Decizia nr. 3330/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3330/2006

Dosar nr. 6455/1/2006

Şedinţa publică din 10 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 3 iunie 2005, reclamantul M.S. a solicitat anularea Ordinului nr. 403 din 16 mai 2005, emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reintegrarea sa în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, egală cu salariile indexate şi celelalte drepturi băneşti corespunzătoare funcţiei deţinute.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a dispus nelegal eliberarea sa din funcţia publică de conducere, întrucât funcţia respectivă nu a fost desfiinţată, iar atribuţiile specifice nu au fost modificate în proporţie de peste 50%, prin noua organigramă aprobată prin Ordinul nr. 67/2005, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 164/CA din 27 februarie 2006, prin care a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 403 din 16 mai 2005, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director executiv adjunct la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului, despăgubiri băneşti, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite pentru funcţia din care a fost eliberat şi funcţia publică de şef serviciu, inclusiv indexările şi majorările salariale de care ar fi beneficiat, precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 500 RON.

Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat nelegalitatea ordinului de eliberare a reclamantului din funcţia publică de conducere, cu motivarea că măsura dispusă de autoritatea pârâtă nu s-a justificat prin reducerea postului sau prin modificarea atribuţiilor aferente în proporţie de peste 50%. Analizând comparativ organismele Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea, anterior eliberării din funcţie a reclamantului şi după această dată, instanţa de fond a reţinut că ordinul contestat nu corespunde cerinţelor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 188/1999, dat fiind că nu a intervenit o modificare substanţială a funcţiei publice de director executiv adjunct.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat structura organizatorică a direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală, aprobată prin Ordinul nr. 342 din 10 mai 2005, din care rezultă că funcţia deţinută de intimatul-reclamant s-a redus în temeiul art. 84 alin. (4) lit. b) şi alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată şi că actuala funcţie publică de director executiv adjunct are atribuţii noi în proporţie de peste 70%.

Recurentul a învederat că, faţă de caracterul complex al competenţelor generale pe care le implică noua funcţie, s-a impus organizarea unui concurs la 16 iunie 2005, avizat favorabil de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi că intimatul avea posibilitatea să se înscrie şi să participe.

Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pentru modul de apreciere a probelor administrate, cu motivarea că au fost greşit însuşite concluziile expertizei de specialitate care nu au la bază date şi raţionamente precise şi care, de altfel, nu aveau relevanţă în cauză. Sub acest aspect, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere toate atribuţiile noii funcţii, care nu sunt enumerate într-un singur articol, fiind precizate pe domenii în mai multe articole distincte.

La data de 5 iunie 2006, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea a formulat, în baza art. 51 C. proc. civ., cerere de intervenţie în interesul recurentului, cerere care a fost admisă, în principiu, în Şedinţa publică din 28 iunie 2006.

Intervenienta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca fiind rămasă fără obiect, cu motivarea că intimatul-reclamant a fost încadrat în funcţia de şef serviciu, consilier I, grad superior, treapta I, funcţie pentru care a optat prin cererea din 14 iunie 2005.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondate, recursul şi cererea de intervenţie accesorie, pentru următoarele considerente:

Ordinul nr. 403 din 16 mai 2005, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru eliberarea intimatului M.S. din funcţia publică de director executiv adjunct la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Tulcea, a fost motivat pe dispoziţiile art. 84 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Potrivit temeiului juridic reţinut de ministerul recurent, prin raportare la art. 84 alin. (1) lit. c) şi art. 84 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege, funcţionarul public este eliberat din funcţia publică dacă autoritatea publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, fie prin mutarea autorităţii publice în altă localitate, fie prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, dacă atribuţiile aferente se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv.

Instanţa de fond a constatat corect că, pentru eliberarea intimatului din funcţia publică de conducere, nu au fost îndeplinite aceste cerinţe legale, întrucât postul pe care îl ocupa, nu a fost desfiinţat, atribuţiile aferente nu au fost modificate în proporţie de peste 50% şi nici nu au fost modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv.

Ministerul recurent nu a dovedit susţinerile sale privind existenţa unei reorganizări a activităţii prin modificarea substanţială, în proporţie de peste 70%, a atribuţiilor aferente funcţiei publice de conducere ocupate de intimat.

Pe baza documentaţiei întocmite pentru emiterea ordinului contestat şi a concluziilor expertizei de specialitate efectuată în cauză, instanţa de fond a stabilit judicios că postul ocupat de intimat se regăseşte în noua organigramă a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea, aprobată prin Ordinul nr. 342 din 10 mai 2005 şi că au fost menţinute aceleaşi atribuţii, existând o echivalenţă între noua funcţie şi cea anterioară, atât sub aspectul numărului de atribuţii aferente, cât şi sub aspectul domeniilor de exercitare a lor.

Apărarea ministrului recurent, că noua funcţie de conducere de director executiv adjunct al direcţiei judeţene pentru agricultură şi dezvoltare este mult mai complexă decât funcţia anterioară, a fost corect respinsă de instanţa de fond, pentru că nu au fost administrate probe concludente privind modificarea reală şi efectivă în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente.

Avizarea favorabilă de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a concursului pentru noua funcţie nu poate fi reţinută ca o dovadă a reorganizării activităţii, în sensul prevederilor legale menţionate anterior, în condiţiile în care această funcţie nu presupune exercitarea unor atribuţii noi sau alte condiţii specifice de ocupare, fiind definită în realitate printr-o reglementare a competenţelor generale deţinute anterior de intimat.

Recurentul a criticat neîntemeiat şi aprecierea probelor de către instanţa de fond, fără a avea în vedere că soluţia pronunţată s-a întemeiat nu numai pe concluziile expertizei de specialitate, fiind examinate toate înscrisurile depuse de părţi, prin analiza lor comparativă sub aspectul atribuţiilor prevăzute în cele două organigrame pentru funcţia publică de director executiv adjunct.

În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Cererea de intervenţie accesorie formulată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea va fi respinsă ca nefondată, constatându-se că nu a rămas fără obiect acţiunea intimatului, ca urmare a cererii sale nr. 4678 din 14 iunie 2005, de angajare pe un post de execuţie vacant şi încadrării sale în funcţia de şef serviciu, consilier I, grad superior, treapta 1, prin dispoziţia nr. 8 din 9 ianuarie 2006.

Prin cererea nr. 4678 din 14 iunie 2005, intimatul a solicitat încadrarea într-o funcţie publică corespunzătoare pregătirii sale profesionale şi prin dispoziţia nr. 94/2005 a fost încadrat în funcţia de consilier gradul 3, treapta 3 asistent. Prin sentinţa civilă nr. 2355 din 22 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Tulcea, a fost anulată de dispoziţia nr. 94/2005 şi a fost obligată intervenienta să-l încadreze pe intimat în funcţia publică de şef serviciu, consilier I, grad superior, treapta 1.

În consecinţă, dispoziţia nr. 8 din 9 ianuarie 2006 a fost emisă de intervenientă în executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat nelegalitatea încadrării intimatului într-o funcţie de execuţie, şi nu pe baza unei cereri formulate în acest sens.

Cererea formulată de intimat la 14 iunie 2005 nu cuprinde opţiunea pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie şi nu reprezintă renunţarea expresă şi neechivocă la cererea sa de reintegrare în funcţia publică de conducere de director adjunct executiv, cerere soluţionată corect de instanţa de fond, în limitele sesizării prin acţiunea astfel cum a fost completată şi precizată ulterior.

Pentru motivele expuse, cererea de intervenţie va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 164/CA din 27 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Tulcea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3330/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs