ICCJ. Decizia nr. 3345/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3345/2006

Dosar nr. 5895/1/2006

Şedinţa publică din 11 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune în contencios administrativ, reclamanta Ş.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 5244 din 31 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu motivarea că s-a născut în anul 1942, după strămutarea părinţilor din Bulgaria.

Prin sentinţa civilă nr. 128/CA din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Ş.C. şi a anulat hotărârea nr. 5244/2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea. A constatat că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut în anul 1942, după strămutarea părinţilor săi şi a suferit toate consecinţele nefavorabile ale strămutării, ca şi aceştia.

Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, care a motivat că reclamanta nu a fost strămutată din Bulgaria, fiind născută după strămutarea părinţilor săi.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, şi de educaţie.

Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.

Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afara de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 128/CA din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3345/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs