ICCJ. Decizia nr. 3342/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3342/2006

Dosar nr. 5418/1/2006

Şedinţa publică din 11 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamantul P.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 11947 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu motivarea că a fost nevoit să părăsească localitatea Braşov, împreună cu familia sa, datorită persecuţiilor etnice exercitate asupra lor.

Prin sentinţa nr. 32/A-PI din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.C., cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada că datorită persecuţiilor etnice ar fi fost obligat, împreună cu familia sa, să părăsească domiciliul din Braşov.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, P.C., care a motivat că persecuţia etnică a fost cea care a determinat părăsirea domiciliului din Braşov, ca urmare a instaurării regimului militaro - fascist al lui I.A.

Recursul este întemeiat.

Din probele administrate în cauză se reţine că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu Braşov, ca urmare a persecuţiilor etnice, urmare a instaurării regimului militaro - fascist al lui I.A.

La 5 septembrie 1940 a încetat calitatea de angajat a tatălui reclamantului la depoul de locomotive C.F.R. Braşov şi au început persecuţiile de tot felul, directe, şi anume, din cauza etniei maghiare.

În consecinţă, reclamantul a făcut dovada persecuţiei etnice care îl îndreptăţeşte la acordarea drepturilor prevăzute de legea nr. 189/2000.

Pentru aceste motive, recursul declarat în cauză urmează a fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate de P.C. Va fi anulată hotărârea nr. 11947 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 23 noiembrie 1940, începând cu data de 1 iunie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P.C. împotriva sentinţei civile nr. 32/CA-PI din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de P.C.

Anulează hotărârea nr. 11947 din 18 noiembrie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligă pârâta, să emită o nouă hotărâre care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 23 noiembrie 1940, începând cu data de 1 iunie 2005.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3342/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs