ICCJ. Decizia nr. 3471/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 18/A din 17 mai 2005, Președintele Secției de Control Financiar Ulterior al Curții de Conturi a stabilit în sarcina S.N. R. SA, mai multe obligații, între care și pe aceea de majorare a domeniului public al statului cu contravaloarea echipamentelor dobândite din fonduri publice, în valoare de 59.143.000.000 lei.
Legalitatea măsurii respective a fost contestată de S.N. R. SA, printr-o întâmpinare, conform art. 95 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată, completată și republicată prin Legea nr. 77/2002.
Prin decizia nr. 1122 din 14 decembrie 2005, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, modificată și republicată, a respins întâmpinarea, ca neîntemeiată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, S.N. R. SA.
Recursul trebuie admis, dar pentru alte considerente decât cele expuse în motivele de casare scrise.
Este vorba de necompetența materială a Curții de Conturi, de a se pronunța asupra întâmpinării formulate în cauză, excepție pusă în discuția părții prezente din oficiu, la termenul de astăzi.
Potrivit art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituția României, republicată în baza Legii nr. 429/2003, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de către instanțele judecătorești specializate, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, până la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești.
Normele juridice mai sus menționate se referă inclusiv la activitatea jurisdicțională a completului prevăzut de art. 56 din Legea nr. 94/1993, republicată, așa cum rezultă din art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 117/2003, introdus prin Legea nr. 49/2004, de aprobare a acestei ordonanțe de urgență.
Se apreciază, așadar, că la data de 14 decembrie 2005, Curtea de Conturi nu mai era competentă să examineze și să soluționeze întâmpinarea formulată de S.N. R. SA.
Ținând seama de această împrejurare și calificând întâmpinarea ca o contestație formulată împotriva unui act administrativ unilateral emis de o autoritate administrativă de nivel central, înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluționarea acesteia este de competența, în primă instanță, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
în consecință, a fost admis recursul și a fost casată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Văzând și dispozițiile art. 313 din același cod și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3469/2006. Contencios → |
|---|
