ICCJ. Decizia nr. 362/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 362/2006

Dosar nr. 3225/2005

 nr. 13280/1/2005

Şedinţa publică din 2 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 16269 din 23 februarie 2005 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice, în perioada 24 decembrie 1943 - 6 martie 1945, cu consecinţa acordării drepturilor băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 521 din 14 septembrie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 16269 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 24 decembrie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/20000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că declaraţiile martorilor atestă existenţa unor persecuţii etnice asupra localnicilor maghiari din localitatea Săvadisla, exercitate inclusiv asupra familiei reclamantei, de către legionarii din sat şi de către jandarmi, fiind forţată, astfel, să părăsească teritoriul României.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că în cauză, aşa-zisul refugiu a avut loc în luna decembrie 1943 din localitatea Săvadisla, judeţul Cluj, localitate aflată sub administraţie românească, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuţiei etnice, de vreme ce a avut loc dintr-o localitatea liberă, pe un teritoriu ocupat. Această situaţie, arată în continuare recurenta, va conduce la situaţia în care toate persoanele născute între 1940 - 1945, să dobândească calitatea de refugiat sau strămutat, fără a mai fi nevoie de existenţa persecuţiei etnice.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Din dispoziţiile art. 1 al Legii nr. 189/2000 rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.

Dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de lege se face cu acte şi se completează prin orice mijloace de probă legale, conform prevederilor art. 61 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată.

În cauză, declaraţiile numiţilor S.R. şi F.A., deşi sunt date în faţa notarului public, nu sunt concludente în soluţionarea cauzei, întrucât nu conţin suficiente date de identificare a martorilor, respectiv nu precizează ce vârstă aveau aceştia la data când au cunoscut faptele relatate şi prin urmare, dacă acestea reflectă sau nu, realitatea.

Astfel, martorii fac referire la împrejurări nereale la data pretinsului refugiu, fiind de notorietate că după ianuarie 1941, mişcarea legionară a fost interzisă legal şi, ca atare, ea nu a mai activat.

Faţă de cele ce preced, se constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi în fond, a se respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 521 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea reclamantei S.I.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 362/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs