ICCJ. Decizia nr. 360/2006. Contencios. Recurs la revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 360/2006
Dosar nr. 3320/2005
nr. 13658/1/2005
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul V.M. a chemat în judecată Ministerul de Interne (actualmente Ministerul Administraţiei şi Internelor), solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu acesta, să dispună anularea Ordinului nr. II/01/957/1991, privind trecerea sa în rezervă. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului, la plata drepturilor salariale aferente funcţiei deţinute anterior, daune morale şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că trecerea sa în rezervă a fost dispusă cu încălcarea flagrantă a Regulamentului disciplinei militare, cu referire la art. 78 lit. a), b), c) şi d), care nu prevede o astfel de măsură pentru fapta contravenţională la regimul circulaţiei rutiere, pentru care s-a făcut propunerea de către Consiliul de onoare.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 76/FC din 3 iunie 1999, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, reţinând că faptele comise sunt grave, ţinându-se seama şi de comportarea anterioară a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire, reclamantul V.M., în temeiul art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Prin sentinţa nr41/F-C din 30 mai 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul V.M., reţinând că faţă de dispoziţiile art. 324 pct. 3 C. proc. civ., aceasta a fost tardiv formulată.
Nemulţumit de soluţia dată de această instanţă în revizuire, V.M. a declarat recurs, invocând prevederile art. 274, 299-316, 322-328 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod greşit prevederile art. 322 pct. 4 teza a II-a şi art. 324 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 76/FC din 3 iunie 1999, secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Piteşti a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul V.M., pentru anularea Ordinului nr. II/01/957/1991, emis de ministrul de interne, prin care a fost trecut în rezervă.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 451 din 10 februarie 2000, a respins recursul formulat de acesta, motivând, între altele, că ordinul de trecere în rezervă este legal, fiind emis de primul locţiitor al ministrului de interne, potrivit competenţelor legale, ministrul lipsind la acea dată din unitate.
Cu adresa nr. 1793/P/2002 din 4 februarie 2003, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial i-a comunicat că s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de numiţii N.V.G., F.D. şi G.C. împotriva cărora făcuse plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi 291 C. pen., reţinându-se lipsa laturii subiective.
Astfel, reclamantul a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 76/FC/2000, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 4, revizuirea se poate cere:
- teza I, dacă un judecător, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii;
- teza a II-a, în cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate.
Instanţa de revizuire, prin sentinţa atacată cu recurs în cauza de faţă, a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată, cu încălcarea termenului de o lună, prevăzut la art. 324 pct. 3 C. proc. civ.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 324 pct. 3 C. proc. civ., termenul de revizuire de o lună curge:
- teza I, în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul;
- teza a II-a, în lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.
Instanţa de revizuire a reţinut că termenul de o lună curge de la data când, prin adresa nr. 1793/P/2002 din 4 februarie 2003, petentul-revizuient a luat cunoştinţă de soluţia procurorului, prin care i s-a comunicat că faptele penale sesizate de el nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, lipsind latura subiectivă.
În cererea de recurs, recurentul-revizuient a susţinut că împotriva soluţiei procurorului a formulat plângere, care i-a fost soluţionată în mod definitiv abia prin sentinţa nr. 289 din 15 decembrie 2004 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care i-a fost comunicată la 8 aprilie 2005, astfel că cererea de revizuire, pe care o depusese la 16 martie 2005, fusese formulată în termen.
Susţinerea recurentului-revizuient este lipsită de temei legal, soluţia instanţei de fond fiind dată în baza interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente: art. 322 pct. 4 şi art. 324 pct. 3 C. proc. civ.
Este necontestat că prin adresa nr. 1793/P/2002 din 4 februarie 2003, recurentul-revizuient a luat cunoştinţă de împrejurarea că faptele de fals şi uz de fals, sesizate de el în legătură cu un înscris prin care i se comunicase o informaţie cerută Ministerului de Interne, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor respective, pentru a fi sesizată instanţa penală.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond a calculat termenul pentru introducerea cererii de revizuire în legătură cu această dată, iar nu cu data când i s-a comunicat soluţia instanţei penale, care a rezolvat plângerea împotriva soluţiei procurorului.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva sentinţei civile nr. 41/F-C din 30 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 359/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 362/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
