ICCJ. Decizia nr. 3649/2006. Contencios. Litigiu privind evidenţa informatizată a persoanei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3649/2006
Dosar nr. 7785/1/2006
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, la data de 3 februarie 2006, reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a solicitat anularea măsurii suspendării dreptului de folosire a paşaportului, dispusă de pârâtă prin hotărârea nr. 213/12075 din 18 ianuarie 2006 sau, în subsidiar, reducerea acestei măsuri la limita minimă specială, prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, cu modificările ulterioare.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar adresa nr. 213/12075 din 18 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi adresa nr. 10153/P din 24 noiembrie 2005, emisă de Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple, arătând că, urmare a returnării sale din Ungaria, pentru motivul unei pretinse şederi ilegale pe teritoriul acestui stat, prin adresa nr. 10153 din 24 noiembrie 2005, i s-a comunicat că împotriva sa a fost luată măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 2 ani. A mai arătat reclamantul, că această măsură, pe de o parte, este nejustificată şi, oricum, excesivă, întrucât nu a avut în vedere faptul că nu a comis nici o faptă cu consecinţe grave, de natură penală sau contravenţională, şi, pe de altă parte, este nelegală, sub aspectul că nu i-a fost adusă la cunoştinţă motivaţia concretă a suspendării dreptului respectiv.
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 23 martie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că reclamantul nu a săvârşit fapte de o gravitate deosebită, de natură penală sau contravenţională, a admis acţiunea şi a modificat hotărârea nr. 213/12075 din 18 ianuarie 2006, emisă de pârâtă, reducând durata suspendării dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de un an, respectiv până la 12 martie 2006.
Împotriva acestei sentinţe, susţinând că este netemeinică şi nelegală, au formulat recurs, în termen legal, atât reclamantul, cât şi pârâta, aceasta din urmă fără a depune, însă, la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
În aceste condiţii, prealabil examinării motivelor recursului declarat de pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi timbra cererea, deşi a fost citată cu menţiunea de a timbra, indicându-se atât cuantumul acesteia, cât şi contul de plată.
Conform dispoziţiilor art. 3 lit. m), coroborate cu cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, recursul trebuia timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20.000 lei (2 RON), iar potrivit prevederilor art. 3 din OG nr. 32/1995 şi cu timbru judiciar în valoare de 1.500 lei vechi (0,15 RON), la depunerea cererii sau cel târziu până la data stabilită de instanţă.
Cum însă recurentul-reclamant nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia legală de a timbra recursul, nici până la termenul de 27 octombrie 2006, urmează a se aplica sancţiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi de art. 9 din OG nr. 32/1995, respectiv anularea recursului, soluţie ce conferă ineficienţă juridică examinării motivelor de recurs formulate de autoritatea pârâtă.
Cu privire la recursul formulat de R.M., se constată că, deşi acesta nu şi-a structurat motivele recursului conform dispoziţiilor art. 3021 şi 304 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, susţine că critica sa adusă hotărârii atacate vizează, în primul rând, aspectul admiterii doar în parte a acţiunii. În opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond, în baza considerentelor pe care le-a reţinut, trebuia să-i admită acţiunea în totalitate şi să anuleze măsura luată de autoritatea intimată-pârâtă.
Printr-un alt motiv de recurs, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut că nu i s-a permis accesul în Ungaria, fiind întors de la frontieră, situaţie în care nu avea cum să săvârşească vreo faptă penală, nefiindu-i, deci, aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond de către recurentul-reclamant, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul acestuia este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima teză din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, în forma aplicabilă în cauză, prevăd că: „cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, când persoana a fost returnată în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state".
În cauză, recurentului-reclamant i s-a suspendat, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, dreptul la folosire a paşaportului la data de 12 martie 2005, pentru o perioadă de 2 ani, ca urmare a returnării de două ori din Ungaria, în baza Acordului de readmisie a României cu această ţară.
Instanţa de fond a reţinut, însă, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, că, întrucât reclamantul nu a săvârşit fapte de o gravitate deosebită de natură penală sau contravenţională, de natura celor prevăzute de OG nr. 65/1997, se impune sancţionarea sa cu suspendarea dreptului de folosire a paşaportului, dar pe durata minimă prevăzută de lege, respectiv pe un an de zile, stabilind, astfel, o măsură proporţională cu gravitatea faptelor şi consecinţelor lor.
De altfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în acţiunea sa, pe de o parte, a recunoscut că a fost returnat din Ungaria, iar, pe de altă parte, a solicitat, în subsidiar, reducerea duratei măsurii suspendării, sens în care instanţa de fond a şi procedat.
În plus, la data de 29 ianuarie 2006 a intrat în vigoare Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii cu străinătatea, modificată şi completată cu OG nr. 5/2006 care, la art. 55 alin. (1) lit. c), prevede că măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestuia, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulaţie în străinătate.
Cum în cauză nici ordinul de întoarcere nu este de natură a schimba situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, Înalta Curte constată că sentinţa acesteia este legală şi temeinică, corect şi amplu motivată.
Prin urmare, se va respinge recursul declarat de R.M., ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ şi se va anula recursul declarat de autoritatea pârâtă, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3648/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3650/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
