ICCJ. Decizia nr. 3647/2006. Contencios. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3647/2006
Dosar nr. 9463/2/2005
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 februarie 2006, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 870 din 10 mai 2005, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. 1079/2005, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului H.I., pârâtul fiind obligat să-i elibereze o adeverinţă din care să rezulte vechimea în magistratură şi indemnizaţia (venitul brut) unui magistrat în activitate.
În susţinerea cererii, Ministerul Justiţiei a arătat că instanţa nu a determinat coeficientul în raport cu nivelul instanţei, ce urmează a fi menţionat în adeverinţa pentru vechimea în magistratură, situaţie faţă de care hotărârea nu poate fi pusă în executare.
Prin încheierea din 14 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de Ministerul Justiţiei, dispunând lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 870 din 10 mai 2005, în sensul că venitul brut al unui magistrat aflat în activitate urmează a fi stabilit în funcţie de coeficientul de multiplicare aplicabil unui judecător de curte de apel, conform Anexei nr. 1 - Cap. A a OUG nr. 177/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cazul reclamantului, care a funcţionat ca judecător financiar în cadrul Colegiului de jurisdicţie al Curţii Superioare de Control Financiar, sunt aplicabile, prin analogie, prevederile art. 5 din OUG nr. 117/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2004, în temeiul cărora judecătorii financiari şi judecătorii financiari inspectori ai secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi au fost numiţi judecători la Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs H.I., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv faptul că încheierea este dată cu aplicarea greşită a legii.
În esenţă, recurentul susţine că aplicarea prin analogie a prevederilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 117/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2004, este nelegală, fiind potrivnică dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 2/1973 a Curţii Superioare de Control Financiar privind activitatea Colegiului de Jurisdicţie de Control Financiar şi art. 2 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004.
În raport cu art. 39 alin. (1) din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobată prin Legea nr. 347/2003, recurentul arată că a funcţionat ca judecător financiar I, în cadrul Colegiului de jurisdicţie al Curţii Superioare de Control Financiar, organ central al Consiliului de Stat, în prezent Curtea de Conturi a României, şi nu în cadrul Colegiului Camerei de Conturi Judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, considerând că i se cuvine aplicarea coeficientului de multiplicare de 13,750.
Într-un ultim argument în sprijinul tezei sale, recurentul invocă prevederile art. 16 şi 20 din Constituţie, în sensul că standardele internaţionale privind egalitatea, nediscriminarea şi protecţia socială a cetăţenilor, au prioritate faţă de o lege internă, dacă aceasta s-ar aplica în defavoarea cetăţeanului.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivului de modificare enunţat, dar şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat.
Recurentul s-a pensionat pentru munca depusă şi limită de vârstă în temeiul art. 8 din Legea nr. 3/1977, prin Decizia nr. 87094 din 10 iunie 1987 a fostei Comisii de Pensii a sectorului 1.
Până la data pensionării, recurentul îndeplinise funcţia de judecător financiar în cadrul Colegiului de jurisdicţie al Curţii Superioare de Control Financiar, instituţie a cărei succesoare de drepturi este Curtea de Conturi.
În mod corect a stabilit instanţa de fond că în prezent, nemaiexistând funcţia de judecător financiar, prin preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi, nu se pot aplica prevederile art. 39 din OUG nr. 177/2002, ce reglementau modul de salarizare a judecătorilor şi procurorilor financiari.
Cum situaţia recurentului este una particulară, ce nu a constituit obiect de reglementare pentru nici unul din actele normative menţionate, singura posibilitate legală era interpretarea prin analogie a prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 5 din OUG nr. 117/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2003, ceea ce instanţa de fond a şi făcut, soluţia aleasă fiind nu numai la adăpost de orice critică, dar şi echitabilă din perspectiva analizată.
Construcţia juridică propusă de recurent ar fi putut fi valorificată numai în ipoteza în care ar fi fost incident art. 39 din OUG nr. 177/2002, anterior menţionat.
În lipsa acestui text, orice asimilare cu procurorii ce funcţionează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este lipsită de suport.
Cât priveşte invocarea unor „standarde internaţionale privind egalitatea, nediscriminarea şi protecţia socială", recurentul se mărgineşte la a enunţa principii, fără a indica, în mod concret, care este greşeala instanţei de fond.
Cum instanţa de recurs nu se poate pronunţa principial, in abstracto, şi cum din examinarea încheierii potrivit art. 3041 C. proc. civ., rezultă că aceasta este legală, va fi înlăturată şi această critică.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.I. împotriva încheierii din 14 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1079/2005, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3639/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3648/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
