ICCJ. Decizia nr. 3861/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 1 august 2005, reclamantul Consiliul Local al comunei Aroneanu, județul Iași, a solicitat anularea art. 2 din decizia nr. 8 din 5 iunie 2005, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, în baza art. 26 din O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, aprobată prin Legea nr. 301/2002.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin decizia atacată au fost nelegal respinse obiecțiunile sale împotriva obiectivelor nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din procesul-verbal de inspecție nr. 2.102 din 16 mai 2005, întocmit de Serviciul audit Intern al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Iași.
Reclamantul a arătat că autoritatea pârâtă a menținut ca legale constatările inspectorilor de audit intern, fără a avea în vedere că în anul 2003 nu a existat un prejudiciu reprezentând contravaloarea cantității de 1.650 kg îngrășăminte chimice distribuite producătorilor agricoli, că nu a avut obligația de a recupera investițiile efectuate pe suprafețele de teren ale fostei SC P. SA Copou, că atribuirea contractului pentru confecționarea numerelor de casă a respectat actele normative referitoare la achizițiile publice, precum și că sunt lipsite de temei obligațiile stabilite în sarcina sa pentru recuperarea de la foștii angajați a drepturilor bănești achitate în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile și a contravalorii cantității de 38,76 litri de benzină.
Prin sentința nr. 39/CA din 20 martie 2006, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.
Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că este legală decizia nr. 8 din 5 iunie 2005, în privința tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de inspecție întocmit la Primăria comunei Aroneanu, județul Iași.
Referitor la obiectivul nr. 1 al verificărilor, s-a reținut că reclamantul a fost obligat să recupereze contravaloarea cantității de 1650 kg îngrășăminte chimice, pentru care nu s-a prezentat semnătura de primire din partea beneficiarilor prevăzuți în O.G. nr. 158/2002.
Pentru obiectivul nr. 2 din procesul-verbal de audit, s-a considerat că este legală măsura de suplimentare a cercetărilor în privința modului în care au fost administrate și exploatate terenurile în suprafață de 144,0995 ha preluate de reclamant, prin protocol, de la A.D.S., pentru a se stabili beneficiarul veniturilor obținute.
în privința obiectivului nr. 3 al verificării modului de respectare a legislației din domeniul achizițiilor publice, instanța de fond a reținut că reclamantul a încheiat contractul nr. 608/2002, pentru confecționarea numerelor de casă, fără întocmirea unui referat de necesitate și fără desemnarea persoanei care să ateste pe propria răspundere că prețul oferit de contractant era cel mai mic de pe piață.
Pentru obiectivul nr. 4 al verificărilor, decizia atacată a fost menținută ca legală, cu motivarea că reclamantul avea obligația să execute hotărârile judecătorești irevocabile privind plata de drepturi bănești către foștii salariați și a respins apărarea că s-a prescris dreptul la executarea silită, reținând incidența dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. proc. fisc., care prevăd un termen de 5 ani calculat de la 1 ianuarie al anului următor celui în care s-a născut creanța.
Instanța de fond a stabilit și că reclamantul a fost corect obligat prin obiectivul nr. 5 să recupereze contravaloarea cantității de 38,76 litri benzină utilizată peste consumul normat în 2002, considerând că nu au fost dovedite susținerile din acțiune privind existența cantității respective în rezervorul autoturismului proprietatea primăriei.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al comunei Aroneanu, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică în baza art. 304 pct. 4, 7 și 9 și art. 3041C. proc. civ.
Recurentul a criticat soluția de menținere ca legală a deciziei nr. 8 din 5 iunie 2005, în privința obiectivelor nr. 1, 2, 4 și 5 din procesul-verbal de inspecție, arătând că instanța de fond a respins neîntemeiat apărările sale și nu a avut în vedere probele administrate și dispozițiile legale invocate în acțiune.
Cu privire la obiectivul nr. 1 al verificării modului de gestionare a îngrășămintelor chimice, recurentul a susținut că nu are obligația să recupereze contravaloarea cantității de 1.650 kg pentru care beneficiarii nu au semnat notele de recepție individuale, întrucât nu s-a constatat existența unui prejudiciu în patrimoniul comunei. Recurentul a precizat că îngrășămintele proveneau din sume de la bugetul de stat, iar autoritatea publică locală nu are competența de a recupera pagubele care afectează alte patrimonii și de a emite decizii de imputare, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 164 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
Pentru obiectivul nr. 2 al verificărilor, recurentul a considerat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 68 din H.G. nr. 180/2000,art. 19 din Legea nr. 1/2000,art. 10 din Legea nr. 215/2001 și Anexa nr. 8 la H.G. nr. 1.354/2001, din care rezultă că administratorul suprafețelor de teren cultivate cu viță de vie, până la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, era SC P. SA Iași, astfel încât nu avea obligația să recupereze sumele cheltuite cu ocazia lucrărilor anuale specifice pentru cultura viței de vie.
Referitor la obiectivul nr. 4 din actul de audit intern, recurentul a criticat soluția de respingere a excepției prescripției executării silite, motivând că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Codului de procedură fiscală, fără a avea în vedere că sumele solicitate de foștii salariați nu sunt creanțe fiscale și în consecință, sunt supuse termenului de prescripție prevăzut în dreptul comun, respectiv art. 6 din Decretul nr. 167/1958. De asemenea, recurentul a arătat că, pentru aceste sume, nu se poate reține culpa ordonatorului de credite, deoarece hotărârile judecătorești irevocabile avute în vedere de auditori nu constată nelegalitatea actelor adoptate de consilierii locali sau culpa lor pentru revocarea din funcție a viceprimarului.
Pentru obiectivul nr. 5 al verificărilor, recurentul a considerat că instanța de fond a respins neîntemeiat apărările sale privind existența cantității de 38,76 litri de benzină în rezervorul autoturismului la data de 31 decembrie 2002, deși a fost folosită la începutul anului 2003. Recurentul a învederat că plusul de benzină a fost reportat pentru anul următor, ceea ce nu se poate dovedi cu foile de parcurs, cum a reținut instanța de fond, ci rezultă din faptul că nu s-a făcut o altă achiziție.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., înalta Curte a respins prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin art. 2 din decizia nr. 8 din 5 iunie 2005, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de Consiliul Local al comunei Aroneanu la obiectivele nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din procesul-verbal de inspecție nr. 2.102 din 16 mai 2005, întocmit de Serviciul Audit Intern.
Contestată în justiție, în condițiile prevăzute de art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, această decizie a fost menținută ca legală și temeinică, prin hotărârea instanței de fond, împotriva căreia s-a formulat recurs numai în privința soluției pronunțată asupra obiectivelor nr. 1, 2, 4 și 5 din actul de audit intern.
La obiectivul nr. 1 "Verificarea modului de gestionare a îngrășămintelor chimice primite ca subvenții pentru producătorii agricoli în anii 2003 și 2004", instanța de fond a respins corect cererea de anulare, constatând că, pentru cantitatea lipsă de 1650 kg, recurentul are obligația să recupereze prejudiciul de la persoana care a avut gestiunea, întrucât pentru cantitatea respectivă nu s-au întocmit note de recepție și distribuirea nu a fost confirmată prin semnătura fiecărui beneficiar.
Recurentul nu a contestat această situație de fapt, solicitând, însă, anularea obligației de recuperare, pentru că patrimoniul său nu a fost prejudiciat și pentru că nu are asemenea competențe în cazul afectării altor patrimonii.
Obligația stabilită în sarcina recurentului este conformă prevederilor din O.U.G. nr. 158/2002, în baza căreia a fost abilitat să gestioneze, pe raza comunei, ajutorul de stat, reprezentat de acordarea gratuită către producătorii agricoli de îngrășăminte chimice asigurate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
în consecință, inexistența unui prejudiciu în patrimoniul propriu al comunei Aroneanu este lipsită de relevanță, în condițiile în care distribuirea îngrășămintelor chimice a constituit o acțiune cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent dacă aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale.
Obligația recurentului, de a recupera contravaloarea îngrășămintelor chimice asigurate din sume alocate de la bugetul de stat, dar nedistribuite, este consecința calității sale de persoană care a gestionat fonduri publice, astfel încât trebuia să realizeze o bună gestionare a lor, conform art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002.
La obiectivul nr. 2 "Verificarea modului de înregistrare a veniturilor realizate în perioada 2001 - 2003 din valorificarea strugurilor de pe suprafețele de viță de vie cedate de SC P. SA, s-a dispus sesizarea organelor competente să efectueze cercetări pentru a se stabili răspunderea persoanelor vinovate.
Apărările formulate în acțiune și reiterate în recurs se dovedesc a fi neîntemeiate, pentru că măsura luată de organele de audit s-a justificat față de existența unor abateri de la legalitate și regularitate în operațiunile legate de o parte din suprafețele de teren, proprietate de stat, care au fost preluate de recurent prin protocol de la A.D.S., pentru punerea în posesie a persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991.
Susținerile recurentului, că terenurile s-au aflat în administrarea S.C. P. SA și că aceasta are obligația să recupereze investițiile efectuate, nu au legătură cu obiectivul verificărilor care vizează stabilirea de către organele competente a modului de exploatare a suprafețelor de 138,18 ha, de 34,22 ha și de 7,22 ha, după întocmirea protocolului de predare și încetarea dreptului de administrare al societății respective.
Aceste terenuri cultivate cu viță de vie au fost predate recurentului și puse la dispoziția Comisiei comunale de aplicare a Legii nr. 18/1991, dar nu au fost atribuite persoanelor îndreptățite și nici nu au fost date în arendă sau închiriate în perioada supusă controlului.
Organele de audit intern au apreciat corect că se impune sesizarea organelor competente pentru stabilirea răspunderii persoanelor care au exploatat terenurile și au beneficiat de recoltele obținute.
în consecință, sesizarea de către organele de audit nu se referă la recuperarea investițiilor potrivit H.G. nr. 180/2000 și art. 19 din Legea nr. 1/2000, cum neîntemeiat a susținut recurentul pentru exonerarea sa de răspundere și pentru stabilirea răspunderii fostului administrator al terenurilor, SC P. SA.
Prin semnarea protocolului cu A.D.S., recurentul a primit în administrare terenurile proprietate de stat și exercitarea acestui drept până la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, este supus controlului prevăzut de O.G. nr. 119/1999, astfel încât nu prezintă relevanță susținerile din recurs privind inexistența bunurilor în proprietatea publică sau privată a comunei Aroneanu.
Referitor la obiectivul nr. 4 "Verificarea modului de recuperare de la foștii salariați a sumelor plătite în executarea unor hotărâri judecătorești irevocabile", instanța de fond a respins întemeiat apărările din acțiune, constatând că, prin executarea cu întârziere a titlurilor executorii, au fost majorate sumele datorate și a fost prejudiciat bugetul local.
în recurs au fost invocate fără temei apărări privind lipsa culpei autorității recurente pentru prejudiciile la plata cărora a fost obligată prin decizia nr. 288 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Iași și prin decizia nr. 266/CA din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Iași, dat fiind că ambele hotărâri judecătorești sunt irevocabile și obligațiile de plată au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat.
De asemenea, recurentul a invocat neîntemeiat dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 167/1958, întrucât cauza dedusă judecății nu are ca obiect executarea silită a celor două hotărâri judecătorești irevocabile, astfel încât nu poate fi opusă prescripția dreptului de a cere executarea silită în litigiul de drept administrativ privind prejudiciul cauzat bugetului local și stabilirea răspunderii persoanelor vinovate.
Pentru obiectivul nr. 5, referitor la consumul normat de carburant, recurentul nu a depus documente justificative privind folosirea cantității de 38,76 litri de benzină la începutul anului 2003, prin reportul de la 31 decembrie 2002, astfel încât au fost corect respinse susținerile sale de instanța de fond. în recurs, nu au fost prezentate înscrisuri noi și în consecință, organele de audit intern au dispus în mod legal ca recurentul să recupereze de la persoanele vinovate contravaloarea cantității de benzină consumată peste consumul normat în anul 2002.
Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, înalta Curte a respins prezentul recurs ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3802/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3559/2006. Contencios → |
|---|
