ICCJ. Decizia nr. 3731/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 21 decembrie 2005, reclamanta M.A. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei nr. 40911/B.F/S.IV din 23 noiembrie 2005 și obligarea pârâtei să-i aprobe stabilirea domiciliului în România.
în motivare cererii, reclamanta a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 70 și 71 din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 482/2004, respectiv a avut o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani, deține mijloace de întreținere în cuantumul legal, ca și spațiu de locuit și asigurare de sănătate, vorbește limba română și nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Cu toate acestea, pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului, doar pe considerentul că, la data depunerii cererii, certificatul de cazier judiciar era expirat, fără a solicita, însă, petiționarei în intervalul de peste 6 luni de procesare a solicitării, complinirea acestui neajuns.
Prin sentința civilă nr. 486 din 1 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că pârâta a apreciat corect asupra neîndeplinirii cerințelor legale pentru stabilirea domiciliului în România, întrucât reclamanta prezentase la data depunerii cererii, 11 mai 2005, un certificat de cazier judiciar eliberat la 30 martie 2005, deci având deja o durată de valabilitate expirată.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a reiterat motivele invocate prin acțiune, arătând că și pârâta, în intervalul de timp necesar pentru soluționarea cererii, putea să-i solicite un nou certificat de cazier judiciar. Or, la dosarul de fond a fost depus certificatul nr. 1073903 din 17 ianuarie 2006, valabil 6 luni, conform noii reglementări care atestă faptul că reclamanta nu este înscrisă în cazierul judiciar.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii.
Astfel, se reține că reclamanta îndeplinește condițiile de stabilire a domiciliului în România, astfel cum sunt reglementate de art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările și completările ulterioare.
în acest sens, din raportul întocmit de reprezentanții pârâtei rezultă că reclamanta are ședere temporară continuă și legală în țara noastră în ultimii 5 ani, realizează un venit lunar de peste 600 Euro, având, deci, mijloace de întreținere, deține spațiu de locuit, în calitate de chiriașă și a făcut dovada asigurării sociale de sănătate.
în același înscris se menționează ca fiind îndeplinită și cerința prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că reclamanta, conform verificărilor efectuate în evidențele operative ale Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Direcției Generale de Informații și Protecție Internă și Biroului Național Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
în aceste împrejurări, faptul că la data depunerii cererii de stabilire a domiciliului, 11 mai 2005, durata de valabilitate a certificatului de cazier judiciar, emis la 30 martie 2005, expirase, nu trebuia să constituie pentru pârâtă un aspect decisiv, în sensul respingerii solicitării.
în faza de judecată, reclamanta a prezentat un nou certificat, cu termen de valabilitate 6 luni, care confirma concluzia lipsei de pericol exprimată în raport.
Având în vedere cele expuse mai sus, precum și faptul că, după respingerea cererii, reclamanta a primit în continuare drept de ședere temporară pentru desfășurarea activității comerciale în care este implicată, Curtea a constatat că sunt întrunite condițiile pentru admiterea solicitării de stabilire a domiciliului în România.
Astfel, Curtea, admițând recursul, a casat sentința atacată și în fond, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3583/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3546/2006. Contencios → |
|---|
