ICCJ. Decizia nr. 41/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 22 aprilie 2004, reclamanta SC T. SA București a chemat în judecată A.N.R.C., solicitând anularea deciziei nr. 1294 din 17 noiembrie 2004, prin care s-a stabilit în sarcina societății, obligația de plată a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, aferente anului 2004, de 6.805.680.000 lei, sumă rezultată ca urmare a aplicării unui procent de 0,8% la cifra de afaceri înregistrată de reclamantă, în 2003.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia atacată încalcă principiul minimei atingeri aduse concurenței, reglementat de Ordinul nr. 184/2004 al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, de Legea nr. 304/2003, pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, precum și de decizia nr. 1074/2004, a Președintelui A.N.R.C.
S-a mai menționat că procentul de 0,8% a fost aplicat greșit la toată cifra de afaceri obținută de reclamantă, în anul 2003, deși cel mult, ar fi putut fi aplicat doar în legătură cu veniturile rezultate strict din activitatea de furnizare de rețele de comunicații către public.
Prin sentința civilă nr. 843 din 4 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta a aplicat corect prevederile legale în materie, în stabilirea obligației de plată a contribuției datorate de reclamantă, dispoziții care nu fac distincție între veniturile obținute din activitatea desfășurată de furnizorul de rețele sau servicii de comunicații electronice.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC T. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a susținut că soluția este dată cu încălcarea vădită a legii și este rezultatul unei erori de fapt, regăsindu-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în acest sens, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 33 din decizia nr. 1074/2004, potrivit cărora contribuția pentru anul 2004 este de 0,8% din cifra de afaceri a furnizorilor de rețele publice de comunicații și de rețele de telefonie destinate publicului, din care s-au scăzut în prealabil veniturile obținute din servicii de interconectare și de roaming.
în al doilea rând, reclamanta a mai arătat că decizia atacată nu respectă principiul minimei atingeri aduse concurenței, aspect neanalizat de instanță care nu s-a pronunțat cu privire la natura veniturilor obținute de societate în anul 2003, când s-a înregistrat o pierdere fiscală de peste 7 miliarde lei.
Instanța nu a luat în considerare faptul că societatea nu a realizat pragul minim de 3.000.000 Euro din veniturile obținute din comunicații electronice și nu s-a pronunțat asupra susținerii că din cifra de afaceri trebuie excluse veniturile realizate din acele activități care nu au nici o legătură cu domeniul comunicațiilor electronice.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Curtea reține că prin sentința atacată a fost soluționat în mod corect fondul litigiului, actul administrativ contestat fiind emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 304/2003, ale Ordinului nr. 184/2004 și ale deciziei nr. 1074/2004.
Din aceste dispoziții legale rezultă că la instituirea obligației de plată a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în sarcina furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și de telefonie destinate publicului, cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, a fost respectat principiul minimei atingeri aduse concurenței care presupune plata unor contribuții proporționale și nediscriminatorii impuse unui număr cât mai mare de furnizori.
în baza actelor normative sus-menționate, s-a decis ca în anul 2004, pârâta să perceapă de la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de la furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, cu o cifră de afaceri înregistrată în anul 2003, mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, o sumă egală cu 0,8% din cifra lor de afaceri, din care s-au scăzut în prealabil veniturile obținute din interconectare și serviciile de roaming pentru abonații proprii.
Instanța a reținut în mod întemeiat că în cazul reclamantei, contribuția a fost corect determinată, societatea neînregistrând venituri provenite din interconectare sau roaming, iar dispozițiile legale nedistingând la stabilirea în concret a cifrei de afaceri, între veniturile obținute din furnizarea de rețele sau de servicii de comunicații electronice și cele realizate din alte activități.
în acest sens sunt și dispozițiile art. 33 din decizia nr. 1074/2004, care fac trimitere la cifra de afaceri ca sumă a veniturilor dobândite din întreaga activitate desfășurată de agentul economic în cursul exercițiului financiar, aceste prevederi neputând fi interpretate restrictiv, ca referindu-se numai la veniturile realizate din activitățile din domeniul comunicațiilor electronice.
Cât privește susținerea reclamantei că în anul 2003 a înregistrat pierderi fiscale semnificative, această apărare este fără relevanță, dispozițiile legale care reglementează obligația privind contribuția pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, neexceptând de la plată, furnizorii cu pierderi.
în raport cu cele expuse mai sus, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 28/2006. Contencios → |
|---|
