ICCJ. Decizia nr. 26/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin cererea adresată Tribunalul Mureș, pârâtul Consiliul Județean Mureș a ridicat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 884/2004, excepție invocată în cadrul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D.I.
Prin încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2005 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1813/2005, a fost trimisă cauza, spre competentă soluționare, curții de apel și suspendată judecarea acesteia, până la soluționarea excepției invocate.
Prin sentința nr. 269 din 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor invocate, motivat de faptul că hotărârea atacată a fost emisă în aplicarea Legii nr. 629/2001, republicată și a reținut că este inadmisibilă, cererea formulată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Consiliul Județean Mureș, susținând, în esență, că, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Recursul este fondat.
Reclamanta D.I. a chemat în judecată pe pârâții Spitalul Clinic de Urgență, Consiliul Județean Mureș și Direcția de Sănătate Publice Mureș, solicitând obligarea pârâților la încheierea contractului de concesiune privind spațiul situat în Târgu Mureș, str. G.M., iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de consimțământ pentru încheierea contractului de concesiune.
Prin încheierea din 7 octombrie 2005, în dosarul nr. 1813/2005, al Tribunalului Mureș, a fost sesizată Curtea de Apel Târgu Mureș, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 884/2004, ridicată de pârâtul Consiliul Județean Mureș, în litigiul cu reclamanta D.I.
Curtea de apel Târgu Mureș, prin sentința atacată, a apreciat că, analizând cele patru alineate ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere doar acele acte administrative cu caracter individual care nu ar mai putea fi atacate pe calea acțiunii directe, și nicidecum actele normative care în principiu pot fi atacate oricând.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Este de observat că instanța de fond legal învestită cu soluționarea excepției în primă instanță, adăugând la lege, apreciază că obiectul cercetării pe cale de excepție îl poate constitui numai nelegalitatea actului administrativ individual, prevederile enunțate statuând că pe cale de excepție pot fi cercetate actele administrative unilaterale, adică atât cele individuale, cât și cele cu caracter normativ.
Având în vedere cele mai sus expuse, a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
← ICCJ. Decizia nr. 28/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 260/2006. Contencios → |
---|