ICCJ. Decizia nr. 438/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 438/2006
Dosar nr. 3224/2005
nr. 13275/1/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 aprilie 2005, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16325 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin actul contestat, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deşi a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, determinat de persecuţiile exercitate, din motive etnice, după Dictatul de la Viena, de către Garda de Fier.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 497 din 6 iulie 2005, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 14 decembrie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2005, precum şi cheltuieli de judecată, în sumă de 4.000 000 ROL.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu declaraţiile martorilor, administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, întrucât schimbarea domiciliului familiei intimatei-reclamante a avut loc dintr-o localitate aflată sub administraţia Statului român, într-un teritoriu ocupat, nu se justifică acordarea calităţii de refugiat, neputându-se susţine realitatea unor persecuţii pe motive etnice, aşa cum impune legea.
Recursul se va admite, în sensul şi în considerarea celor ce se vor expune în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă nu au putut fi verificate suficient, prin probele administrate, declaraţiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea, astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, cauza şi împrejurările schimbării domiciliului părinţilor acesteia, având în vedere că mutarea s-a făcut dintr-un teritoriu aflat sub administraţia Statului român, într-un teritoriu ocupat şi că nici intimata şi nici martorii nu au indicat nici o persecuţie concretă. Simplul fapt că martorii utilizează în declaraţiile lor, noţiunea de „refugiu", nu este de natură a atrage incidenţa prevederilor actului normativ reparatoriu, faptul invocat trebuind interpretat şi în raport cu conjunctura istorică a momentului.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul specificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 497 din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 437/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 439/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
