ICCJ. Decizia nr. 434/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 434/2006
Dosar nr. 2610/2005
nr. 10824/1/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 aprilie 2003, reclamanta SC S.L. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Comisariatul General al Gărzii Financiare, anularea deciziei nr. 67 din 19 martie 2003, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2002, încheiat de cel de-al doilea pârât, precum şi suspendarea executării procesului-verbal contestat.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, a fost obligată, la plata sumei de 802.352.639 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A., inclusiv majorări şi penalităţi de întârziere, iar împotriva acestui act de control a formulat contestaţie la Ministerul Finanţelor Publice, conform prevederilor OUG nr. 13/2001, în vigoare la acea dată.
Cu toate că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice era obligat să soluţioneze contestaţia în termen de 30 de zile, acesta, prin Decizia nr. 67/2003, a suspendat soluţionarea recursului ierarhic, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, ceea ce o prejudiciază pe reclamantă, întrucât împotriva sa a fost declanşată procedura de executare silită şi Ministerul Finanţelor Publice a refuzat prin această măsură, să dea o soluţie pe fondul cauzei.
Cu privire la procesul-verbal contestat, reclamanta a susţinut că acesta a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din HG din 831/1997 şi ale art. 9 lit. j) din Legea nr. 414/2002, în privinţa procurării şi utilizării de formulare tipizate din alte surse, decât cele prevăzute de lege, ale art. 24 şi art. 29 pct. B lit. b) din Legea nr. 342/2002, în privinţa justificării T.V.A., cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate şi solicitarea verificării de la furnizori, a documentelor legal aprobate de către persoana impozabilă.
A mai arătat reclamanta că, prin executarea procesului-verbal în discuţie, i s-a adus un important prejudiciu, care îi afectează activitatea economică, motiv pentru care se impune suspendarea procedurii de executare a actului respectiv.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 650 din 6 aprilie 2005, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003 şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.
Totodată, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 67 din 19 martie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, să trimită dosarul având ca obiect contestaţia împotriva procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru reluarea procedurii administrative şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, să soluţioneze contestaţia reclamantei împotriva procesului-verbal nr. 003/2003.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune, în raport cu dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 13/2001 şi ale art. 204 C. proCod Fiscal, care prevăd o procedură administrativă prealabilă sesizării instanţei şi că nu se poate trece la examinarea legalităţii actului administrativ, înainte de finalizarea respectivei proceduri.
Că, în cauză, suspendarea soluţionării contestaţiei de către Ministerul Finanţelor Publice nu echivalează cu epuizarea procedurii prealabile administrative, motiv pentru care capătul de cerere privind anularea procesului-verbal, este inadmisibil.
Referitor la Decizia nr. 67/2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de fond a apreciat că este nelegală, întrucât nu s-a dovedit existenţa unor indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, condiţie impusă de prevederile art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, pentru ca organul competent să poată suspenda soluţionarea cauzei.
Împotriva sentinţei sus menţionate, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC S.L. SRL Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a criticat soluţia primei instanţe, exclusiv cu privire la respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, emis de Garda Financiară Centrală, considerând-o vădit nelegală.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu s-a parcurs etapa plângerii prealabile, deşi societatea comercială şi-a îndeplinit această obligaţie, formulând contestaţie, care a şi fost soluţionată prin Decizia nr. 67/2003.
Că, măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei, nelegală, de altfel, nu poate împiedica accesul recurentei-reclamante, la justiţie, atâta timp, cât împotriva sa a fost emis cu titlu executoriu, iar intimatul Ministerul Finanţelor Publice a ales o asemenea soluţie incorectă, în loc să analizeze motivele de nelegalitate a procesului-verbal, invocate.
Criteriile formulate sunt neîntemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative contestate de către recurentă, contestaţiile formulate în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă, sunt căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităţilor ori a altor sume constatate şi aplicate, precum şi a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanţelor Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.
Actul normativ mai sus indicat stabileşte obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile sesizării instanţei judecătoreşti, precum şi limitele şi condiţiile pentru realizarea acestei proceduri prealabile obligării.
Instituirea prin aceste dispoziţii, a recursului administrativ reprezintă o modalitate simplă, scutită de plata taxei de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim.
Având în vedere că prin sentinţa atacată, instanţa fondului a anulat Decizia emisă de organul competent, în speţă Ministerul Finanţelor Publice, în soluţionarea contestaţiei, în mod corect, pe cale de consecinţă, instanţa a obligat intimatul-pârât Comisariatul General al Gărzii Financiare, să trimită dosarul contestaţiei împotriva procesului-verbal în discuţie, la Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru reluarea procedurii administrative, şi pe această din urmă autoritate a obligat-o să soluţioneze respectiva contestaţie.
Aceasta, şi pentru faptul că, potrivit art. 12 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, act normativ special de strictă interpretare şi aplicare la acel moment, susceptibilă de atac pe calea acţiunii judiciare în contencios administrativ, este Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei promovate în temeiul acestei ordonanţe de urgenţă.
Ţinând cont că parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, care afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ, soluţia primei instanţe, de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003/2003, este legală.
Ca un alt argument de text în acest sens, Curtea reţine şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din OUG nr. 13/2001, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 506/2001, care prevăd că „Decizia emisă ca urmare a soluţionării contestaţiei, este definitivă în sistemul căilor administrative".
Nu poate fi reţinută susţinerea formulată în concluziile orale de către recurenta-reclamantă, privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţia României din 2003, deoarece, intrând în vigoare ulterior emiterii actelor administrative contestate în cauză, această normă nu este incidentă.
Pe de altă parte, trebuie precizat că dispoziţia constituţională invocată, a desfiinţat condiţia prealabilă, numai pentru procedura administrativ-jurisdicţională.
Or, în cauză, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic instituită de OUG nr. 13/2001, în vigoare la acea dată, este o procedură administrativă prealabilă fără caracter jurisdicţional.
În considerarea tuturor celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa fondului a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.L. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 650 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 433/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 435/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
