ICCJ. Decizia nr. 435/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 435/2006
Dosar nr. 2781/2005
nr. 11505/1/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 februarie 2005, reclamanta B.A., cetăţean chinez, a solicitat anularea actului administrativ nr. 11501/DD/SIV din 20 decembrie 2004, emis de pârâta Autoritatea pentru Străini şi obligarea pârâtei să elibereze un nou act, prin care să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului în România.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a intrat în România la data de 24 martie 1993, cu viză de afaceri şi dreptul de şedere i-a fost prelungit succesiv, îndeplinind condiţiile impuse de art. 71 şi 72 din OUG nr. 194/2002, pentru stabilirea domiciliului în România. Reclamanta a susţinut că pârâta i-a respins nelegal, cererea formulată în acest sens, la data de 25 august 2004, reţinând că a fost sancţionată contravenţional pentru întârziere la prelungirea dreptului de şedere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1205 din 21 iunie 2005, prin care a admis acţiunea, a anulat adresa de răspuns nr. 611501/DD/SIV din 20 decembrie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta, să emită o nouă decizie prin care să aprobe reclamantei, cererea de stabilire a domiciliului în România.
Hotărând astfel, instanţa de fond a avut în vedere că reclamanta a avut şedere legală în România, începând cu data de 24 martie 1993, până la 24 martie 1999, îndeplinind condiţia unei şederi legale şi continue pe o perioadă de 5 ani, prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, pentru stabilirea domiciliului în România.
Întârzierile la prelungirea dreptului de şedere, indicate de pârâtă, ca temei al actului administrativ de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, au fost considerate de instanţa de fond, ca nerelevante în cauză, întrucât nu se referă la perioada de 6 ani precizată de reclamantă în cerere, fiind ulterioare datei de 8 aprilie 2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Autoritatea pentru Străini, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a constatat greşit îndeplinirea de către intimată, a condiţiei prevăzută în art. 71 alin. (1) lit. a) pct. ii din OUG nr. 194/2002, republicată, de a avea o şedere legală şi continuă de cel puţin 6 ani în România, la data cererii de stabilire a domiciliului în România.
Recurenta a învederat că intimata nu a îndeplinit această condiţie, pentru că nu a solicitat în termen legal prelungirea dreptului de şedere, locuind ilegal în România, în perioadele indicate în actul administrativ contestat. Recurenta a arătat că prin actul pe care l-a întocmit, s-a constatat corect că intimata a avut şedere ilegală în România, chiar dacă nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi nu s-a acordat viză de ieşire la expirarea termenului de valabilitate a vizei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea actului administrativ întocmit de autoritatea recurentă, reţinând că la data cererii de stabilire a domiciliului în România - 25 august 2004, intimata a dovedit o şedere legală şi continuă timp de 6 ani, în perioada 24 martie 1993 - 24 martie 1999, îndeplinind, astfel, condiţia prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. a) pct. ii din OUG nr. 194/2002 republicată, pentru aprobarea cererii sale.
Această reglementare, incidentă cererii formulate de intimată, nu a prevăzut ca perioada minimă de 6 ani de şedere legală şi continuă să se împlinească la data solicitării de stabilire a domiciliului în România. Interpretând corect aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a considerat că intimata a îndeplinit cerinţa unei şederi legale şi continue în perioada de 6 ani cuprinsă între 24 martie 1993 şi 24 martie 1999.
Din acest motiv, instanţa de fond a respins întemeiat ca fiind irelevante în cauză, apărările recurentei privind existenţa unor întârzieri la prelungirea dreptului de şedere între 8 şi 11 aprilie 2004, 18 şi 27 aprilie 2002, 25 aprilie şi 3 iunie 2003.
Argumentele astfel reţinute în hotărârea atacată nu au fost criticate în recurs şi în dezvoltarea motivelor de recurs nu s-a avut în vedere că perioada de 6 ani, indicată în cererea intimatei şi constatată de instanţa de fond, ca reprezentând o şedere legală şi continuă, este anterioară datelor pentru care s-a invocat întârziere la prelungirea dreptului de şedere.
De asemenea, instanţa de fond a respins corect aceste apărări, ca nedovedite, reţinând că recurenta nu a depus la dosar, procese-verbale de sancţionare contravenţională a intimatei pentru solicitarea cu întârziere a prelungirii dreptului de şedere şi a acordat viză de şedere, inclusiv pentru perioadele indicate în actul contestat, ca fiind şedere ilegală.
Prelungirea în mod succesiv a dreptului de şedere al intimatei, şi pentru perioadele în care s-a pretins depăşirea termenului legal de solicitare a vizei, a asigurat caracterul legal şi continuu al şederii sale în România, în sensul prevăzut de art. 71 alin. (1) lit. a) pct. ii din OUG nr. 194/2002, republicată, pentru stabilirea domiciliului în România.
În consecinţă, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi nefiind motive de casare sau de modificare, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 1205 din 21 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 436/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
