ICCJ. Decizia nr. 4537/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 14 septembrie 2005, reclamanta SC O. SA a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili, M.A.P.D.R. și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8 februarie 2005, cu suma de 177.406.319.477. ROL; modificarea Ordinului comun nr. 730 din 29 iulie 2005 și nr. 1157 din 15 august 2005 al M.A.P.D.R. și Ministerului Finanțelor Publice, în sensul diminuării obligației bugetare respectiv cu 22.017.527.584 ROL, suspendarea execuției obligațiilor bugetare și obligarea Agenție Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că certificatul de atestare fiscală contravine prevederilor Legii nr. 254/2002 privind unele măsuri pentru creșterea activității de privatizare a societății comerciale cu capital integral sau parțial de stat.
Deși a beneficiat legal de prevederile acestei legi, în sensul scutirii de la plata penalităților și majorărilor de întârziere pentru neplata la timp a obligațiilor fiscale bugetare calculate la 28 decembrie 2002, situație în care au fost încheiate și convenții de eșalonare, în mod greșit odată cu apariția Legii nr. 190/2004 privind stimularea privatizării, organul fiscal a considerat că a beneficiat de scutirea la plata pentru sumele restante la data privatizării, respectiv 30 octombrie 2000.
Prin sentința civilă nr. 83 din 27 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 lit. c) Legea nr. 190/2004, în sensul celor stabilite de aspecte de control financiar.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC O. SA, susținând, în esență, că în mod greșit, instanța fondului nu a avut în vedere convențiile legal încheiate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și care, fiind încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, urmau să-și producă efectele.
Prealabil analizării motivelor de casare, Curtea a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâților de a recunoaște scutirile acordate deja, cu consecința firească a reducerii volumului obligației bugetare.
Astfel fiind, cum pârâții chemați în judecată reprezintă autoritățile abilitate prin lege să acorde înlesnirile la plata obligațiilor bugetare, în calitate de creditori, evident că raporturile lor cu societatea reclamantă privatizată, sunt raporturi de drept comercial, situații în care, potrivit art. 40 din Legea nr. 137/2002, competența de soluționare aparține secției comerciale a Tribunalului București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4531/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4543/2006. Contencios → |
|---|
