ICCJ. Decizia nr. 4542/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 3 mai 2006, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5571 din 31 martie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar a Legii nr. 189/2000, cu motivarea că părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, ca efect al tratatului încheiat între cele două țări la 8 septembrie 1940, iar el s-a născut în perioada strămutării, la 20 martie 1944.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 447/CA din 8 iunie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și i-a recunoscut reclamantului, beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză fac dovada strămutării părinților reclamantului din Bulgaria, în România, precum și a faptului că acesta s-a născut pe teritoriul României, după strămutarea familiei sale, în intervalul reglementat de lege.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că acesta este îndreptățit să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, dintr-un motiv de echitate, deoarece a suportat consecințele situației create, asemenea celorlalți membri ai familiei, dar și ca o consecință a caracterului compensator al legii, în raport cu persoanele care au suportat nemijlocit consecințele strămutării.

împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.

Recurenta a susținut că intimatul nu îndeplinește condițiile cerute de lege, persecuția etnică ce a determinat strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât s-a născut și a trăit tot timpul pe teritoriul Statului român.

S-a mai susținut că instanța de fond nu a ținut seama de textul Tratatului de la Craiova, conform căruia schimbul de populație dintre cele două țări urma să se facă într-un termen de 3 luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare, urmând ca armata bulgară să ocupe teritoriul, astfel evacuat, în intervalul 20 septembrie - 1 octombrie 1940; de aici, concluzia că nu pot beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, decât cei care, la data semnării tratatului, locuiau efectiv în teritoriul ce urma a fi evacuat, condiție pe care intimatul nu o îndeplinea.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: c) a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate, cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al unui tratat bilateral.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei și în condițiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii celor afectați.

în acest context sunt lipsite de relevanță prevederile tratatului bilateral, invocate în motivele de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4542/2006. Contencios