ICCJ. Decizia nr. 710/2006. Contencios. Refuz emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 710/2006
Dosar nr. 2280/2005
nr. 9505/1/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 februarie 2005, reclamanţii T.D.G., M.V. şi T.P.R. au solicitat obligarea pârâtului O.P.S.P.I. să emită un act administrativ prin care să soluţioneze cererea lor înregistrată sub nr. 260533 din 19 noiembrie 2004, privind acordarea de acţiuni la C.N. T. SA şi la S.N. T. SA Mediaş, precum şi obligarea acestuia la plata de penalităţi în sumă de 2.000.000 lei/zi de întârziere, cu începere de la data de 19 ianuarie 2005 şi până la emiterea actului administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 637 din 6 aprilie 2005, a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul O.P.S.P.I., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acelaşi pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, pentru acest motiv.
Instanţa de fond a reţinut că a fost corect sesizată, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât pârâtul în cauză face parte din categoria instituţiilor publice care funcţionează la nivel central.
În legătură cu a doua excepţie s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul nu este titular al dreptului de administrare şi întrucât acţionează ca un simplu mandatar al administratorului prevăzut de lege, respectiv Ministerul Economiei şi Comerţului, nu are calitate procesuală pasivă în prezenta acţiune, care priveşte exercitarea unor atribuţii ce aparţin numai ministerului de resort în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, reclamanţii T.D.G., M.V. şi T.P.R., criticând hotărârea instanţei de fond, pentru a fi reţinut, chiar împotriva dispoziţiilor OUG nr. 88/2001, caracterul opţional şi nu obligatoriu, al exercitării de către pârâtul-intimat O.P.S.P.I., a calităţii de acţionar al statului şi, implicit, a atribuţiilor de instituţie publică implicată în privatizare.
Recurenţii au mai arătat că dispoziţiile OUG nr. 88/2001, privind înfiinţarea O.P.S.P.I., indică cu claritate faptul că această instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor (n.s. în redactarea textului ), va exercita în numele acestuia, atribuţiile de instituţie publică implicată în domeniul privatizării, stabilite prin OUG nr. 88/1997, solicitând, astfel, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, indicând, însă, că nu au de formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond, a excepţiei de necompetenţă materială.
Recursul este fondat.
Examinând criticile recurentei, în raport cu prevederile legale incidente şi prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că motivele de recurs formulate sunt întemeiate, pentru următoarele consideraţiuni.
OUG nr. 88/2001, privind înfiinţarea O.P.S.P.I. prevede expres că această instituţie publică, cu personalitate juridică funcţionează în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor (art. 1). Totodată, în art. 3 din acelaşi act normativ se prevede că O.P.S.P.I. va exercita, în numele Ministerului Industriei şi Resurselor, atribuţiile acestuia de instituţie publică implicată în domeniul privatizării, stabilite prin OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale.
În raport cu formulările neechivoce ale textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte reţine că exercitarea de către această autoritate, a rolului său de mandatar legal a Ministerului Industriei şi Resurselor, este o obligaţie, şi nu o facultate, aceasta fiind, de altfel, şi raţiunea înfiinţării acestui organism, printr-un act normativ special ale cărui atribuţii, după cum rezultă din actele ce-i reglementează funcţionarea, sunt toate circumscrise îndeplinirii acestui rol.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că O.P.S.P.I. are obligaţia legală de a sta în procesul iniţiat de recurentele-reclamante, pentru obiectul sus arătat, având, aşadar, calitate procesuală pasivă, contrar celor reţinute de instanţa de fond.
Drept urmare, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să stabilească cu respectarea, desigur, şi a principiului disponibilităţii, dacă se impune citarea în cauză, cel puţin pentru raţiuni de opozabilitate şi a Ministerului Industriei şi Resurselor (în prezent Ministerul Economiei şi Comerţului), ca minister de resort, în sensul Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.D.G., M.V. şi T.P.R. împotriva sentinţei civile nr. 637 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 69/2006. Contencios. Anulare decizie Uniunea... |
|---|
