ICCJ. Decizia nr. 69/2006. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţională a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 69/2006
Dosar nr. 1719/2005
nr. 7268/1/2005
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul de Avocaţi Bacău, să fie obligat pârâtul să-i recunoască dreptul prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precum şi la plata sumei de 220.000.000 lei, reprezentând daune morale şi materiale.
Reclamantul a mai menţionat că a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, dar pârâtul i-a refuzat acest drept. În continuare, reclamantul a formulat contestaţie la Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România, care a fost respinsă.
Pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 119/2002, declinându-se competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.
Reclamantul şi-a modificat ulterior acţiunea, solicitând anularea deciziei nr. 1290/2002, a Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din România, înlăturarea avizului negativ al Baroului Bacău şi recunoaşterea dreptului său de admitere în profesie, cu scutire de examen. Totodată, a solicitat introducerea în cauză şi a Uniunii Avocaţilor din România.
Prin sentinţa civilă nr. 323/2003, Tribunalul Bacău şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, iar prin Decizia nr. 2970/2003, pronunţată în regulator de competenţă, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 138/2004, Curtea de Apel Bacău a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, iar în fond a respins acţiunea, ca nefondată, precum şi cererea de daune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul.
Prin Decizia nr. 413/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa Decizia, instanţa de recurs a reţinut că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, stabileşte un drept faţă de persoanele care îndeplinesc şi celelalte condiţii de înscriere în avocatură, şi nu o posibilitate sau o facultate.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa civilă nr. 46 din 11 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, are dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoana care a îndeplinit funcţii de judecător, procuror, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani.
Reclamantul, la data solicitării de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, avea în funcţiile prevăzute de lege, o vechime totală de 7 ani, 7 luni şi 7 zile, iar în funcţia de secretar al Consiliului Local Buhuşi, o vechime de 11 ani, 3 luni şi 21 zile.
Instanţa de fond a apreciat că textul de lege menţionat, fiind o excepţie de la regula admiterii în profesie, nu poate fi extins prin interpretare sau asimilare, cu alte funcţii pentru ocuparea cărora sunt necesare studii juridice. În acest sens, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile Decretului nr. 546/1972, prin care se recunoaşte vechime în munca juridică, pentru perioadele de îndeplinire a funcţiei de secretar al primăriei, este irelevantă în cauză, Legea nr. 51/1995 făcând trimitere la vechimea în anumite funcţii expres menţionate, şi nu la vechime în munca juridică.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bacău a formulat recurs, reclamantul N.I., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Motivele de recurs invocate au fost următoarele:
1. Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia, exclusiv pe dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pe care le-a interpretat în mod greşit, fără a le corobora cu alte norme legale.
Recurentul consideră că textul de lege menţionat, cu referire la vechimea minimă de 10 ani în funcţii de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, trebuie interpretat ca fiind aplicabil, şi pentru anumite funcţii de conducere, care pot fi ocupate numai cu o anumită vechime în funcţiile juridice de execuţie menţionate expres de lege.
Astfel, recurentul consideră că perioada în care a îndeplinit funcţia de secretar al Consiliului Local al oraşului Buhuşi, recunoscută potrivit Decretului nr. 546/1972, ca vechime juridică, trebuie să fie considerată vechime în funcţia de consilier juridic şi luată în calculul vechimii minime necesare pentru admiterea în profesia de avocat, cu scutire de examen.
2. Recurentul consideră că la rejudecarea după casare, instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile cuprinse în Decizia de casare, raportate la prevederile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât nu a solicitat Baroului de Avocaţi Bacău, dosarul recurentului, în care se află actele necesare unei aprecieri corecte a situaţiei.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, dreptul de primire în profesie se obţine pe baza unui examen organizat potrivit prevederilor legii menţionate şi statutului profesiei. Această modalitate de primire în profesie reprezintă regula generală.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede ca o cale de excepţie, şi posibilitatea primirii în profesie, cu scutire de examen, pentru titularii diplomelor de doctor în drept, cât şi pentru cei care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, au îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani.
Cea de-a doua modalitate de primire în profesia de avocat are caracterul unei norme supletive, şi nu a uneia cu caracter imperativ, Decizia primirii în avocatură fiind atributul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin organele sale, anume prevăzute şi în condiţiile cerute de lege şi de statutul emis în baza legii.
Din această perspectivă, se observă că instanţa de fond a reţinut în mod corect că textul Legii nr. 51/1995 face trimitere la vechimea acumulată în îndeplinirea unor funcţii expres prevăzute de lege, şi nu la vechimea în munca juridică, care ar permite luarea în calcul şi a altor funcţii asimilate, decât cele la care se referă expres legea menţionată.
Ca reglementare de bază în organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Legea nr. 51/1995 a stabilit că numai vechimea în anumite funcţii poate fi luată în considerare la calculul vechimii minime care conferă vocaţia de a putea fi primit în profesie, cu scutire de examen.
Cum legea menţionată nu cuprinde nici o normă de trimitere, care să permită adăugarea la funcţiile respective şi a altor funcţii, cu atribuţii similare, interpretarea textului respectiv nu poate fi făcută decât în mod restrictiv.
În condiţiile în care calea principală a admiterii în profesie, cea a examenului, nu vizează condiţii de vechime şi este deschisă pentru toţi solicitanţii în condiţiile legii, limitarea menţionată apare justificată odată mai mult.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs se vădeşte a fi neîntemeiat.
Recurentul critică faptul că instanţa de fond nu s-a conformat indicaţiilor date de instanţa de recurs şi nu a solicitat Baroului de Avocaţi Bacău, să prezinte reclamantului, pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de vechime prevăzute de lege.
Potrivit încheierii aflate la dosarul de fond, la termenul de la 8 martie 2005, cauza a fost amânată, pentru „a se depune de pârât, dosarul privind cererea de admitere în profesia de avocat, formulată de reclamant".
Totodată, se constată că la dosarul cauzei se găsesc numeroase înscrisuri, inclusiv copia carnetului de muncă al reclamantului, care justifică concluzia că instanţa de fond s-a conformat indicaţiilor date de instanţa de recurs, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.I. împotriva sentinţei civile nr. 46 din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurentul la plata 150 RON, cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 496/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 710/2006. Contencios. Refuz emitere act... → |
|---|
