ICCJ. Decizia nr. 496/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 496/2006
Dosar nr. 418/2005
nr. 2109/1/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data 10 septembrie 2005, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea procesului-verbal de inspecţie fiscală încheiat la data de 5 iulie 2004, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita şi suspendarea executării actului atacat, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea 29/1990.
În motivarea acţiunii, reclamanţii susţin că procesul-verbal de inspecţie fiscală este nelegal şi netemeinic, împotriva lui formulând contestaţie înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, sub nr. 10857 din data de 3 august 2004, la care nu a primit răspuns în termen de 30 de zile.
Prin încheierea motivată din 11 octombrie 2004, instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de inspecţie fiscală.
Prin sentinţa civilă nr. 273 din data de 8 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a respectat prevederile art. 182 C. proCod Fiscal, care stabileşte o procedură administrativă obligatorie în ceea ce priveşte contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că acestea nu pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ. Obiectul acţiunii în contencios administrativ se limitează, conform Codului de procedură fiscală, la atacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, în speţă Decizia nr. 245 din data de 20 septembrie 2004, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, reclamanta atacând doar procesul-verbal de inspecţie fiscală, nu şi Decizia mai sus-menţionată.
În plus s-a arătat că prin Decizia nr. 285 din data de 20 septembrie 2004 a fost suspendată soluţionarea contestaţiei reclamantei formulată împotriva procesului-verbal de inspecţie fiscală din 5 iulie 2004, până la finalizarea cercetărilor penale efectuate în legătură cu activitatea societăţii reclamante.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC M. SRL, criticând hotărârea pronunţată, pentru nelegalitate şi netemeinicie şi indicând că motivarea acesteia cuprinde motive străine de natura pricinii. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea unui prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că instanţa nu a luat în considerare faptul că soluţionarea contestaţiei administrative împotriva procesului-verbal de control, prin Decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, nu a fost soluţionată în termenul legal prevăzut, astfel că nerezolvarea contestaţiei în termen i-a dat dreptul de-a sesiza instanţa, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 29/1990. S-a mai precizat procedura prealabilă stabilită de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a fost corect urmată de recurentă, nerezolvarea în termen a contestaţiei fiind culpa exclusivă a pârâtei.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a reţinut că actele administrative fiscale nu pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ, întrucât procedura administrativă este obligatorie, astfel că obiectul acţiunii nu poate viza decât Decizia emisă într-o astfel de procedură prealabilă, în condiţiile în care nici o prevedere din Codul de procedură fiscală nu suprimă dreptul celui care se consideră vătămat în drepturile sale, chiar printr-un act administrativ fiscal, de a se adresa instanţei, în cazul în care plângerea prealabilă nu a fost rezolvată în termenul legal.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente şi în raport cu probele administrate, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, împotriva hotărârii instanţei de fond, pentru următoarele consideraţiuni.
Codul de procedură fiscală reglementează în mod amănunţit procedura contestării actelor administrative fiscale, această cale administrativă de atac fiind obligatorie, şi nu facultativă, astfel cum a susţinut recurenta.
Actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, formulate, de asemenea, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, nu sunt, aşadar, acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată.
Aşa fiind, în faţa instanţei de contencios se atacă deciziile emise de organele fiscale, conform art. 173 C. proCod Fiscal, în soluţionarea contestaţiilor formulate.
Cum recurenta-reclamantă, pe de o parte, a înţeles să formuleze direct contestaţie împotriva procesului-verbal de inspecţie fiscală încheiat la 15 iulie 2004, şi reţinând, pe de altă parte că prin Decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, până la finalizarea cercetărilor penale, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei.
Dispoziţiile legii contenciosului administrativ, care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, nu este aplicabil dispoziţiilor privind plângerea prealabilă, care instituie obligaţia persoanei vătămate, de a se adresa cu reclamaţie administrativă, organelor fiscale, în vederea emiterii deciziilor ce pot fi apoi atacate la instanţa competentă.
Faţă de cele sus arătate, ce demonstrează netemeinicia motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează, ca în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc, împotriva sentinţei civile nr. 273 din 8 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2006. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 69/2006. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
