ICCJ. Decizia nr. 86/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 2311 din 7 aprilie 2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 235/CA/2004 - PI din 29 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, s-a casat sentința atacată și pe fond, s-a respins acțiunea reclamantului B.M., ca nefondată, obiectul acțiunii fiind acela de a se recunoaște reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
S-a reținut în considerentele deciziei de casare că din probele administrate nu a rezultat că reclamantul ar fi fost persecutat etnic de către autoritățile instaurate în Ardealul de Nord, ci doar faptul că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a mutat dintr-o localitate, în alta, din luna august 1944, până în luna octombrie 1944, ambele localități aflându-se în teritoriul guvernat de același regim instaurat după Dictatul de la Viena.
Se reține că mutarea dintr-o localitate, în alta, între granițele aceleiași țări, din motive personale sau din motive de război, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, astfel că acțiunea reclamantului a fost considerată neîntemeiată.
împotriva acestei decizii, reclamantul B.M. a formulat contestație în anulare, conform art. 317 și urm. C. proc. civ., precizând că instanța a omis din greșeală să verifice unele împrejurări esențiale care justifică aplicarea Legii nr. 189/2000 și a O.G. nr. 105/1990.
Astfel, instanța, din eroare, nu a constatat că strămutarea s-a făcut urmare a unor conflicte de natură etnică, și nu din motive personale sau de război.
Autoritățile maghiare au luat măsuri ca ei să fie strămutați în mod forțat, în localitatea Țigănești, situată la depărtare de graniță.
Contestația în anulare formulată este nefondată.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatorul susține ipoteza a II-a a textului de lege menționat, în sensul că hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Dar legea se referă la greșeli materiale de ordin procedural, și nu la pretinse erori de fond, în legătură cu aprecierea probelor și cu modul în care instanța de recurs a stabilit situația de fapt, pentru că astfel s-ar deschide părților, calea recursului la recurs.
Contestatorul în motivele contestației formulate, nu face altceva decât să critice soluția instanțelor de recurs, pentru o greșită stabilire a situației de fapt și care a dus la pierderea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Așa fiind, motivul invocat nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai pentru motivele limitativ prevăzute de textul de lege.
Ca atare, contestația în anulare formulată a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 67/2006. Contencios → |
|---|
