ICCJ. Decizia nr. 65/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 21 aprilie 2004, reclamanta Fundația D.P. București a solicitat anularea H.G. nr. 160/2005, prin care s-a transmis din proprietatea privată a statului și din administrarea R.A. A.P.P.S., în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării.
De asemenea, a solicitat suspendarea executării hotărârii, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că a încheiat un proces-verbal cu R.A. A.P.P.S., la 26 noiembrie 2004, prin care s-a convenit să cumpere Baza C., însă la 26 ianuarie 2005 a fost informată că este imposibilă semnarea contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce este de natură să-i vatăme drepturile și interesele legitime.
Mai arată că prin emiterea H.G. nr. 160/2005, bunul în discuție nu mai poate fi înstrăinat, împrejurare care aduce o gravă vătămare a dreptului său legitim de a-l cumpăra.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea ședinței publice de la 16 mai 2005, a dispus respingerea cererii reclamantei, de suspendare a executării hotărârii contestate, reținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, existând un caz bine justificat, prin aceea că prin adoptarea hotărârii Guvernului, se denunță unilateral contractul privind promisiunea vânzării-cumpărării Bazei C., ca și o pagubă iminentă, care constă în faptul că a contractat un credit de la o bancă comercială, pentru care este obligată să plătească dobânzi și penalități.
Recursul este nefondat.
Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond".
De asemenea, art. 15 alin. (1) din aceeași lege prevede că "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, și prin cererea adresată instanței competente, pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat".
în cauza de față ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, situație ce trebuie raportată la condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din lege, și anume, la existența unui caz bine justificat și la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, pentru a se putea admite o astfel de cerere.
Dar, se constată că recurenta nu îndeplinește condițiile menționate mai sus, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Astfel, se reține că aceasta avea încheiat cu R.A. A.P.P.S., o convenție prin care se stabilesc vânzarea-cumpărarea în viitor a Bazei C., iar în prezenta cauză parte pârâtă este Guvernul României, care este abilitat legal să poată dispune trecerea unor bunuri din proprietatea privată a statului, în proprietatea publică a statului sau invers.
Prin hotărârea atacată s-a dispus în sensul trecerii Bazei C. din proprietatea privată statului și din administrarea R.A. A.P.P.S., în proprietatea publică al statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării.
La dosar nu s-au depus probe din care să rezulte că recurenta face dovada existenței unui caz bine justificat, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului pe parcursul procesului, dar are posibilitatea să depună astfel de dovezi, până la pronunțarea pe fond a sentinței, prin care să justifice necesitatea suspendării executării hotărârii Guvernului.
De asemenea, nu a făcut dovada nici a suferirii unei pagube iminente, ca urmare a emiterii actului administrativ atacat, simplul fapt al punerii la dispoziția sa a unei sume de către unitatea bancară, nefiind de natură să ducă la concluzia că prin aceasta a suferit sau va suferi vreo pagubă, recurenta având posibilitatea fie să renunțe la împrumutul invocat, fie să-l folosească în alte scopuri.
De altfel, la dosar nici nu a depus dovezi în sensul primirii împrumutului, a afectațiunii acestuia și în general, a condițiilor în care i s-a acordat.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a art. 299 și 312 C. proc. civ., a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 50/2006. Contencios → |
|---|
