ICCJ. Decizia nr. 63/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 7 aprilie 2005, reclamanții P.Ș., B.C., S.N., D.A., P.I., P.P. au chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare din cadrul aceluiași minister, solicitând obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale pentru perioada mai - decembrie2004, actualizate potrivit indicelui de inflație.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că în intervalul sus-menționat, în calitate de judecători militari ai completelor specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, au încasat 40% din indemnizația de încadrare brută lunară sub formă de spor, și nu de majorare salarială, fiind, astfel, privați de anumite sume de bani.
Prin sentința civilă nr. 2551 din 9 iunie 2005, Tribunalul București, secția conflicte de muncă, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, invocând prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002.
La rândul său, această din urmă instanță a pronunțat sentința civilă nr. 1547 din 12 octombrie 2005, prin care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002 și nu au urmat procedura prealabilă reglementată prin aceste prevederi, fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 68/1999, întrucât drepturile salariale pretinse rezultă din desfășurarea raporturilor de muncă.
Examinând conflictul negativ de competență, Curtea a stabilit competența Curții de Apel București, în soluționarea cauzei, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație, în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale instituțiilor unde lucrează. împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, hotărârile căreia sunt irevocabile.
Deși reclamanții nu au invocat ca temei de drept, dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, care prevăd competența instanței de contencios administrativ, după parcurgerea fazei prealabile a contestației adresate organelor de conducere, aceste prevederi sunt aplicabile în cauză.
Noțiunea de "mod de stabilire a drepturilor salariale", prevăzută în ordonanță, se referă la determinarea concretă a indemnizației de încadrare lunară, a celei brute și a cotelor procentuale pentru sporuri și adaosuri reprezentând în ansamblu drepturile salariale cuvenite, în raport cu nivelul instanței, cu valoarea de referință sectorială și cu performanțele individuale.
în raport cu obiectul cauzei, neacordarea majorării de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară - dispozițiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002, sunt pe deplin aplicabile, instanța competentă urmând a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text de lege.
Față de cele expuse mai sus, Curtea a stabilit competența materială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5/2006. Contencios → |
|---|
