ICCJ. Decizia nr. 87/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2005, contestatorul V.N. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 5185 din 27 octombrie 2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
în motivarea contestației arată că instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că la instanța de fond nu s-a îndeplinit legal procedura de citare cu pârâtul R.I., omițând să cerceteze motivul de casare referitor la neîndeplinirea procedurii de citare cu acesta.
Contestația, așa cum este motivată, se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care prevede că "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Analizând contestația de față, în raport cu motivul de casare invocat, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este nefondată.
A avut în vedere că prin decizia nr. 5185 din 27 octombrie 2005 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul-recurent împotriva sentinței nr. 356 din 21 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Din cuprinsul deciziei rezultă că instanța de recurs a analizat în detaliu motivul de recurs privitor la lipsa de procedură la instanța de fond, cu pârâtul R.I., astfel că susținerea contestatorului, că nu s-a omis a se cerceta acest motiv de recurs, este nereală.
Ca atare, contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
← Medic rezident. Schimbarea specializării. Condiţii. | ICCJ. Decizia nr. 86/2006. Contencios → |
---|