Incompatibilitatea judecătorului de a soluționa o cauză în care i se poate imputa că ar avea vreun interes. Nepromovarea cererii de strămutare nu împiedică primirea acestui motiv de casare
| Comentarii |
|
Soluționarea de către un judecător a unei cauze în care una dintre autoritățile pârâte este chiar Curtea de Apel în cadrul căreia își desfășoară activitatea atrage incidența dispozițiilor art. 27 pct. 1 C. proc. civ. din care rezultă că judecătorul este incompatibil să judece o pricină în care i se poate imputa că ar avea vreun interes.Împrejurarea că recurentul reclamant nu a formulat în fața instanței de fond cerere de recuzare sau de strămutare a cauzei nu-l împiedică pe acesta să formuleze o astfel de critică în fața instanței de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1592 din 4 Mai 2006
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 septembrie 2005, reclamantul S.S a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București:
1. obligarea pârâților să transmită autorilor petițiilor și cererilor numărul de înregistrare al acestora, prin poșta tradițională sau prin poșta electronică, după cum au solicitat autorii. în această privință, reclamantul susține că pârâții refuză să comunice petiționarului numărul de înregistrare al înscrisurilor trimise prin poșta electronică, aceasta contravenind art. 15 și art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aprobate prin H.G. nr. 123/2002.
2. obligarea pârâților să includă, în măsura în care răspund unui înscris care are număr de înregistrare, să îl menționeze în textul de răspuns. în privința acestui capăt de cerere, reclamantul invocă respectul datorat oricărui corespondent, funcția practică a acestei cerințe și faptul că această practică a fost introdusă pentru prima dată în corespondența comercială de către Anglia în secolele XVI - XVII.
3. obligarea pârâților să includă obligatoriu, în clar, numele, prenumele și funcția persoanelor care semnează lucrările care părăsesc instituția. în privința acestui capăt de cerere, reclamantul invocă prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, precum și faptul că persoanele care elaborează lucrările sunt plătite din bani publici, iar această practică există în țările Uniunii Europene.
4. obligarea pârâților să stabilească sub incidența cărei legi intră analizarea punctelor II.4 și II.5 din petiția reclamantului nr. 36/B/06 din 31 august 2005 și apoi să procedeze la soluționarea plângerii la nivelul Curții de Apel București sau al Consiliului Superior al Magistraturii, după cum prevede legea aplicabilă. în această privință, reclamantul susține că cele două instituții pârâte își declină succesiv competența de soluționare a aspectelor cuprinse în documentul purtând numărul respectiv.
5. obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să folosească un sistem clasic de înregistrare a lucrărilor, respectiv prin registratura generală și registraturile compartimentelor de lucru, în ordin cronologică, cu începere de la 1 ianuarie și terminare la 31 decembrie ale fiecărui an. în privința acestui capăt de cerere, reclamantul susține că sistemul utilizat este neadecvat cerințelor și poate favoriza comiterea unor infracțiuni de fals și uz de fals.
Prin sentința civilă nr. 1918 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de S.S. reținând că punctele 1, 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată vizează aspecte cu caracter general referitoare la activitatea instituțiilor pârâte, care nu pot fi cercetate de instanță întrucât exced obiectului de reglementare al Legii nr. 554/2004. Cât privește al 4-lea capăt de cerere, Curtea de apel a reținut că, prin adresa nr. 1511/DIJ din 20 septembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns petiției reclamantului cu nr. 36/B/06 din 31 august 2005, iar faptul că acesta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în cazul în care aprecia răspunsul primit ca fiind nesatisfăcător, face ca și acest capăt de cerere să fie inadmisibil.
împotriva sentinței civile nr. 1918 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul S.S., care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar a susținut, în esență, cu alte cuvinte, că judecătorul care a soluționat o cauză în care una dintre autoritățile pârâte era chiar Curtea de apel în cadrul căreia își desfășoară activitatea
Recursul este întemeiat pentru acest motiv.
într-adevăr, acțiunea formulată de recurentul reclamant vizează acte și obligații administrative ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Curții de Apel București, cauza fiind soluționată de un complet din cadrul acestei Curți de apel.
Or, din prevederile art. 27 pct. 1 C. proc. civ. rezultă că judecătorul este incompatibil să judece o cauză în care i se poate imputa că ar putea avea vreun interes în judecarea pricinii.
Este adevărat că recurentul reclamant nu a formulat nici cerere de recuzare și nici de strămutare a cauzei, dar această atitudine nu-l împiedică să formuleze o astfel de critică în fața instanței de recurs.
Astfel fiind, recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată și cauza trimisă pentru soluționare Curții de Apel Ploiești.
| ← Stingerea obligațiilor bugetare prin trecerea în proprietatea... | Competența instanței de contencios administrativ de a... → |
|---|
